Editura Evenimentul si Capital

Un tânăr a fost internat la PSIHIATRIE pentru că nu crede în Dumnezeu

14-06/spita-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 862 Vizualizari

Un tânăr nigerian a fost internat într-un spital psihiatric de către familia sa, după ce acesta declarase că nu crede în Dumnezeu, a declarat miercuri avocatul său, citat de DPA.

Mubarak Bala, în vârstă de 29 de ani, locuieşte în statul predominant-musulman Kano, din nordul Nigeriei, care a adoptat legea islamică Sharia în 2000. Familia sa îl acuzase de apostazie, care în Islam se poate pedepsi cu moartea.

Potrivit avocatului lui Bala, tătăl tânărului a fost cel care l-a internat pe bărbat în spital împotriva voinţei sale, preocupat de siguranţa fiului său.

Deşi medicii de la secţia unde se află internat acesta au confirmat că Bala are nevoie momentan de asistenţă psihiatrică, tânărul insistă că e sănătos şi că medicamentul care i-a fost administrat îi face rău.

Avocatul a declarat că încearcă să obţină un ordin judecătoresc pentru a-l elibera, relatează Agerpres.

Cazul a fost preluat de către International Humanist and Ethical Union, o instituţie care reuneşte organizaţiile atee, umaniste, raţionaliste şi laice de pretutindeni.




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 01:11 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 23:36 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:37 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:24 EXCLUSIV EVZ - Tudose către liderii PSD: „Nu vreau să fiu vedetă TV” 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 22:00 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 18:05 Udrea ÎL CRITICĂ DUR Dragnea: „Praf și pulbere. A aruncat PSD ÎN HAOS” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate