Un SHAOLIN, şef la BANCA MONDIALĂ. Bancherii lumii vorbesc despre ROLUL CRUCIAL pe care l-a jucat acesta

Un SHAOLIN, şef la BANCA MONDIALĂ. Bancherii lumii vorbesc despre ROLUL CRUCIAL pe care l-a jucat acesta

Banca Mondială a făcut o mutare de senzaţie la nivel administrativ odată cu numirea celebrului Shaolin.

Este vorba despre chinezul Yang Shaolin, numit șef de administrație la BM. De asemenea, el va fi şi unul dintre directorii generali, potrivit Ministerului de Finanțe chinez, de unde provine noul director al organizației internaționale.

Conform EFE, postul de șef de administrație (CAO—'chief administration officer') este un post nou în Banca Mondială. Poziţia a fost creată pentru a gestiona strategiile de organizare, bugete, planificare și tehnologie a informației.

Yang este director general de cooperare financiară și economică internațională la ministerul chinez și “din poziția sa a jucat un rol crucial în crearea Băncii Asiatice de Investiții și Infrastructură (BAII)”.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Suntem încântați că Shaolin revine la Banca Mondială, în acest nou post vital pentru instituție”, a afirmat președintele BM, Jim Yong Kim.

Yang a început colaborarea cu instituția internațională în 1992, când a fost responsabil cu programele BM în Ministerul de Finanțe.