Un român este acuzat de UCIDEREA unui celebru scriitor grec
- Andrei Stanca
- 7 ianuarie 2015, 07:22
Un cetăţean român, în vârstă de 25 de ani, a fost pus, marţi, sub acuzare, alături de un presupus complice, de procuratura din Atena pentru uciderea scriitorului grec Menis Koumantareas luna trecută, în cartierul Kypseli din Atena.
Cele două persoane sunt acuzate de omor şi tentativă de jaf. Românul, care a fost arestat şi este acuzat şi de opunere la arestare, a fost adus în faţa unui judecător de instrucţie. Complicele său este căutat de poliţie.
Scriitorul Menis Koumantareas, în vârstă de 83 de ani, a fost găsit strangulat la 8 decembrie în locuinţa sa din Kypseli.
Autor a peste 20 de romane, volume de nuvele şi eseuri, a cărui carieră a debutat în anii 1960, Menis Koumantareas a fost recompensat de două ori cu premiul de stat pentru roman din Grecia. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi.