Editura Evenimentul si Capital

Un român a fost BĂTUT CRUNT pentru că NU VORBEA LIMBA MAGHIARĂ. Patru secui S-AU DEZLĂNŢUIT CU SĂLBĂTICIE şi l-au lovit atât de dur încât I-AU RUPT PROTEZA DIN GURĂ. Ce a urmat la Poliţie, DEPĂŞEŞTE ORICE LIMITĂ

Autor: | | 53 Comentarii | 9505 Vizualizari

Autorii sunt patru constructori din Harghita şi Covasna – angajați a unei firme clujene – care, după ce au băut în pensiune şi au urmărit meciul, împreună cu personalul localului şi doi clienţi, nemulţumiţi că bărbatul n-a vorbit în maghiară, aşa cum i-au cerut, l-au urmărit şi sancţionat sever pentru „ignoranţa” sa. Culmea, chiar şi după ce aceştia au ajuns la secţia de poliţie, cei patru au refuzat să vorbească în româneşte şi au cerut un translator deoarece “nem tudom roman”!

“Era pe la 22.30 când s-a terminat meciul şi am hotărât să mă îndrept spre casă, aşa că am ieşit în stradă. În tot acest timp cei patru îi căutau pricină barmaniţei şi o ameninţau cu bătaia fiindcă femeia dorea, aşa cum era şi normal, să închidă localul. Eu am ieşit atunci din pensiune, însă n-am apucat să fac decât vreo câţiva paşi pe stradă că m-am şi trezit atacat pe la spate de cel puţin doi dintre muncitorii constructori din Covasna sau Harghita care fuseseră în local. Unul dintre ei m-a lovit cu piciorul în gură, punându-mă la pământ şi rupându-mi în două şi proteza dentară, iar ceilalți m-au căptușit și ei, pe rând, cu pumnii și picioarele. Apoi cineva a chemat poliţia şi cei patru au fost duşi la secţie, iar eu la spital, relatază gazetadecluj.ro.

Câteva zile mai târziu, fiica victimei a declarat pentru sursa citată, că este convinsă că tatăl său a fost bătut pentru că nu a vorbit în limba maghiară. 

“Vom avea zilele următoare o întâlnire cu cei patru indivizi şi de asemenea, cu cei doi martori ai incidentului – barmaniţa şi clientul din seara respectivă.  Atunci vom hotărî, în funcţie de atitudinea agresorilor, ce e de făcut. Însă vă mărturisesc sincer, acum după ce au trecut două zile de la incident pot să afirm cu convingere, fără să mă înşel: cei patru l-au bătut pe tata, în mod evident, pentru că nu vorbea maghiara!”, a explicat fiica bărbatului. 




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
10:13 Cristina Tarcea, șefa ICCJ despre becul schimbat la SIPA: „O fi fost un bec cu putere mare de iluminare” 07:25 Raportul privind arhiva SIPA pe înţelesul tuturor. O parte din arhiva SIPA a rămas la Ministerul Justiţiei 07:05 Ultimul șef al SIPA: „Raportul Comisiei mi se pare unul superficial” 00:00 O nouă diversiune de tip securistic marca Tudorel Toader: Falsificarea Listei SIPA | ROMÂNIA LUI CRISTOIU 00:00 Marius Oprea: Monica Macovei a primit un CD pe care se afla opisul dosarelor din arhiva SIPA 21:32 Dragnea a RĂBUFNIT după raportul publicat de EVZ. "DESECRETIZARE! E important ceea ce e în arhivele SIPA" 18:23 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE 13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient”

Articole salvate