Editura Evenimentul si Capital

Un nou segment de AUTOSTRADĂ va fi dat în folosinţă luna viitoare

Autor: | | 1 Comentarii | 1191 Vizualizari

Cei 15 kilometri finalizaţi din lotul 2 al autostrăzii Lugoj - Deva vor fi daţi în folosinţă în luna februarie, a anunţat astăzi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

"Am identificat şi am eliminat obstacolele birocratice la CNAIR şi, astfel, secţiunile A, B şi C, în lungime de 15 kilometri, din obiectivul de investiţii autostrada Lugoj - Deva Lot 2 sunt finalizate şi au conexiunea asigurată prin intermediul nodurilor rutiere de la Dumbrava şi Margina, putând fi deschise traficului imediat după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor. În acest sens, vă informez că în intervalul 6 - 10 februarie vom avea această recepţie şi vom putea da în folosinţă cei 15 kilometri", a declarat ministrul Transporturilor, la începutul şedinţei de Guvern. 

Lungimea contractată a lotului 2 al autostrăzii Lugoj - Deva este de 28,6 km, localizată în judeţele Timiş şi Hunedoara. Valoarea contractului este de 562,73 milioane de lei, fără TVA, din care 478,32 milioane de lei din fonduri de coeziune (85%), iar 84,41 milioane de lei de la Guvernul României (15%). Drumul se află în construcţie de patru ani şi nici acum nu e realizat în totalitate. 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţa, la sfârşitul lunii decembrie, că lucrările de pe sectorul de autostradă Lugoj - Deva, respectiv Traian Vuia - Margina, pe o lungime de 15 kilometri, sunt în curs de finalizare, astfel încât acest sector să poată fi utilizat de participanţii la trafic, însă acest fapt va fi realizat imediat după clarificarea tuturor aspectelor de natură juridică. Fostul guvern anunţase că lotul va fi deschis pe 15 decembrie.

Contractul a fost semnat în data de 18.10.2013 cu Asocierea Salini Impregilo SpA şi S.E.C.O.L. - Societa Edile Construzioni e Lavori S.A. - SECOL Societa Edile Construzioni Opere e Lavori S.P.A.. Italienii au la activ două drumuri surpate, respectiv un lot din autostrada Sibiu-Orăştie şi centura ocolitoare a Craiovei. 

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate