Un nou eveniment al Casei GRIMBERG. Licitaţie de artă românească şi europeană

Un nou eveniment al Casei GRIMBERG. Licitaţie de artă românească şi europeană

Casa Grimberg revine pe piaţă cu o nouă licitaţie, luni, 24 februarie 2014, la Hotel Radisson, Bucureşti. Aceasta cuprinde un lot de 135 de lucrări, pictură, sculptură şi obiecte decorative reprezentative pentru arta românească, dar şi piese extrem de frumoase de artă europeană.

Selecţia pentru licitaţia din această lună cuprinde atât lucrări semnate de mari maeştri ai picturii româneşti, precum: Gheorghe Petraşcu, Vasile Popescu, Rudolf Schweizer-Cumpăna, Ion Theodorescu-Sion, Marius Bunescu, Gheorghe Vânătoru, Adam Bălţatu, Iosif Iser, Samuel Mutzner, Henri Catargi, cât şi artişti contemporani renumiţi, fie din tânăra generaţie: Flavia Pitiş, Bogdan Vlăduţă, Gabriela Culic, Laurenţiu Midvichi, Sorin Adam, fie nume ale plasticii contemporane intrate deja în galeria maeştrilor: Dimitrie Grigoraş şi Vladimir Zamfirescu. Licitaţia cuprinde piese din toate categoriile de preţ, pornind de la 125 de Euro în cazul graficii, până la estimări de 9.000 – 15.000 de Euro, lucrarea Case la ţărm, semnată de Gheorghe Petraşcu. Gama diversificată de lucrări combină artă românească clasică şi contemporană cu exemple de foarte bună calitate din pictura europeană din secolele XIX – XX, cu obiecte decorative şi sculptură de mici dimensiuni, aparţinând şcolilor austrice şi franceze. Dintre lucrările vedetă ale licitaţiei din 24 februarie menţionăm: Case la ţărm de Gheorghe Petraşcu, Doi ţărani cu pălarii de Rudolf Schweitzer – Cumpăna, Bărbat cu ţestoasă de Vladimir Zamfirescu, Veneţia de Marius Bunescu, Casă la curte de Ion Theodorescu Sion, Castelul Reginei Maria de la Balcic de Vasile Popescu, Femeie pe terasă la malul mării de Gheorghe Vânătoru, Long Term Relation de Flavia Pitiş, Citadină de Adam Bălţatu. Expoziţia lucrărilor care intră în licitaţie poate fi vizionată între 15-21 februarie 2014, la sediul Galeriei de Artă GRIMBERG, de luni până duminică între orele 10:00 – 20:00 şi în zilele de 23-24 februarie 2014 la Radisson BLU Hotel, în holul sălii Atlas, între orele 10:00 - 19:00. Licitaţia din 10 decembrie 2013 Prima licitaţie organizată de Casa GRIMBERG în 10 decembrie 2013, s-a bucurat de succes în rândul colecţionarilor, investitorilor şi pasionaţilor de frumos, reuşind vânzări de 41,5% din totalul loturilor propuse. Vânzarea vedetă a casei a fost "Gladiole" de Nicolae Tonitza achiziţionată cu suma de 75.000 euro Celelalte vânzări importante marcate in această primă licitaţie au fost:

  • Camil Ressu –"Peisaj cu şir de copaci" 40.000 Euro
  • Theodor Pallady –"Dalii şi caiet oranj" 40.000 Euro
  • Samuel Mutzner –"Femeie în grădină" 20.000 Euro
  • Gheorghe Petraşcu –"Stânci la mare" 20.000 Euro

La aceste sume s-a adăugat taxa de licitaţie. Pe parcursul anului 2014, GRIMBERG va organiza 8-10 licitaţii de artă şi expoziţii cu lucrari ale unor reprezentanţi de seamă ai artei vizuale româneşti şi internaţionale. Despre Casa şi Galeria de Artă GRIMBERG "Casa de Licitaţie şi Galeria de Artă GRIMBERG îşi propune să reaşeze artele plastice româneşti pe o scară solidă a valorilor, oferind investitorilor, amatorilor de frumos certitudinea autenticităţii şi un permanent suport de competenţă, seriozitate şi disponibilitate. Ne dorim să fim sursa de informaţii şi partenerul de încredere pentru clienţii noştri. Până la jumătatea secolului XX, România se situa printre primele ţări din Europa la capitolul colecţii mari, devansând ţări importante precum Belgia, Elveţia, Austria, Germania sau Norvegia. Acest lucru demonstrează respectul pentru cultură al industriaşilor, investitorilor şi familiilor aristocrate din România, cu înclinaţie pentru frumos, care achiziţionau bunuri rare şi de mare valoare. GRIMBERG, prin acţiunile sale, sprijină reconectarea şi promovarea artei plastice în spaţiul european. Casa de Licitaţie şi Galeria de Artă GRIMBERG şi-a deschis porţile cu expoziţia "Capodopere ale picturii româneşti, între academism şi modernism". Aceasta a adus în prim plan lucrări de artă românească excepţionale ale unor nume celebre precum: Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Constantin Artachino, Nicolae Vermont, Samuel Mützner, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Camil Ressu, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Ion Ţuculescu, Rudolf Schweitzer- Cumpăna, Leon Alexandru Biju, Tibor Ernö, Jozsef Klein, Corneliu Baba, remarcate de colecţionari, critici de artă şi investitori. Punând accent pe valoarea plastică a lucrărilor şi selectând extrem de riguros operele propuse spre vânzare, Casa de Licitaţie şi Galeria de Artă GRIMBERG oferă lucrări de o inefabilă frumuseţe şi de o autenticitate incontestabilă. Prima licitaţie a Casei GRIMBERG intitulată «Întâlnire cu capodopere – Tablourile bune nu sunt niciodată scumpe (Zambaccian) » a fost organizată în data de 10 decembrie 2013." Ana Negoiţă, (Casa Grimberg) Ne dorim să fim sursa de informaţii şi partenerul de încredere pentru clienţii noştri.

  • Detalii despre structura loturilor licitaţiei, programul detaliat al expoziţiei, dar şi catalogul în format PDF le găsiţi pe www.grimberg.ro

CITIȚI ȘI:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Ştefan Grimberg: "Aproape nici o afacere nu oferă atâtea oportunităţi precum comerţul cu artă"