Un musulman ar putea conduce SUA? Ce a răspuns Hillary Clinton

Un musulman ar putea conduce SUA? Ce a răspuns Hillary Clinton

O întrebarea ar putea deveni un test pentru candidaţii la alegerile prezidenţiale americane: a fi musulman reprezintă un motiv pentru descalificare în cursa pentru Casa Albă? În faţa ambiguităţii anumitor republicani, candidatul democrat Hillary Clinton a răspuns luni „da” fără echivoc!

„Poate fi un musulman preşedinte al Statelor Unite ale Americii? Într-un cuvânt: da. Acum, să trecem la altceva”, a scris Hillary Clinton, candidat la învestitura democrată, pe Twitter, adăugând un extras din articolul patru din Constituţie, care prevede că nicio „credinţă religioasă” nu este necesară pentru exercitarea unui mandat, scrie AFP.

Democrata a reacţionat după ce un candidat republican, chirurgul Ben Carson, a pus la îndoială duminică compatibilitatea islamului cu Constituţia Statelor Unite. 'Nu aş recomanda să se pună un musulman la conducerea acestei naţiuni. Nu aş fi deloc de acord cu acest lucru", a declarat Carson.

Acest subiect a apărut în campania pentru alegerile prezidenţiale americane după ce magnatul imobiliar Donald Trump, care conduce în intenţiile de vot în rândul electoratului republican, nu a comentat joia trecută atunci când un interlocutor a spus în timpul unui miting electoral că SUA au o problemă, şi anume 'musulmanii'. Bărbatul a mai spus cu acel prilej că preşedintele Barack Obama este musulman şi nu este american, un zvon întreţinut pe reţelele de socializare de susţinătorii dreptei.

Ne puteți urmări și pe Google News