Un mort şi patru răniţi, într-un ATENTAT TERORIST la Consulatul Italiei din Cairo

Un mort şi patru răniţi, într-un ATENTAT TERORIST la Consulatul Italiei din Cairo

O persoană a fost ucisă şi alte patru au fost rănite, sâmbătă, într-un atentat care a vizat Consulatul Italiei din Cairo, potrivit autorităţilor egiptene.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii al Egiptului, Hossam Abdel Ghaffar, nu a putut preciza dacă persoana ucisă este civil sau poliţist. Iniţial, maqi multe surse medicale au declarat pentru AFP că doi poliţişti ce staţionau în faţa consulatului şi trei trecători au fost răniţi.

Un înalt responsabil în domeniul securităţii a declarat că, potrivit elementelor preliminare ale anchetei, "o bombă a fost plasată de persoane necunoscute sub o maşină parcată lângă consulat şi a fost declanşată de la distanţă", conform Agerpres.

În momentul deflagraţiei, care a avut loc în jurul orei locale 06.30 (04.30 GMT), consulatul era închis. O parte din faţada clădirii s-a prăbuşit, în timp ce bucăţi din maşina distrusă erau împrăştiate în jur, constată un jurnalist al AFP aflat la faţa locului.

Ne puteți urmări și pe Google News

De când armata l-a destituit pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, în 2013, atacurile jihadiste s-au înmulţit în Egipt, vizând în special forţele de ordine. Aceste atacuri sunt revendicate de grupuri care declară că acţionează ca represalii la persecuţiile ce s-au abătut asupra persoanelor pro-Morsi.