Un hoț de tablouri, găsit mort într-un canal din Londra

Un hoț de tablouri, găsit mort într-un canal din Londra

Cadavrul unui „negustor” italian de artă, pe nume Sebastiano Magnanini, a fost găsit legat de un cărucior de supermarket în Canalul Regent din Londra, o crimă care a ținut prima pagină a ziarelor britanice zile la rând.

 Magnanini era bănuit că ar fi avut legături cu „mafia locală” din domeniu.

Trupul lui neînsuflețit a fost găsit, într-o dimineață, nu departe de restaurantele familiei Adams, un grup de crimă organizată, și aproape de Caledonian Road, zona capitalei de unde nu lipsesc crimele, tâlhăriile și drogurile.

Nu este primul cărucior de supermarket abandonat în zonă, și, din nefericire, nici primul cadavru descoperit pe canal, scrie The Guardian. Cadavrul actriței Gemma McCluskie a fost descoperit acolo, în 2012.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru a-l identifica, polițiștii au dat publicității o fotografie cu tatuajele lui Magnanini. Bărbatul furase un tablou celebru: „Educația virginei”, de Giovanni Battista Tiepolo, un artist din secolul al XVIII- ea. Tabloul a dispărut din Biserica Santa Maria della Fava din Veneția, în 1993, iar Magnanini a fost condamnat la 18 luni de închisoare. Patru polițiști, care patrulează prin Veneția, au fost trimiși la închisoare atunci.

FOTO:  Sebastiano Magnanini 

Italianul se mutase la Londra în 2003, iar în ultimii ani a locuit în Cambodgia. Fratele său, Matteo, spunea că acesta era un tâmplar care muncea ocazional, și care renunțase la furturi și droguri. Moartea sa rămâne, deocamdată, un mister.