Opinia publică a fost martoră mută a unui nou scandal politic. Printr-o Ordonanţă de urgenţă, Guvernul a luat preşedintelui dreptul de a avea un cuvînt de spus în numirea preşedintelui ANCOM.

De 27 de ani, de cînd mă uit de pe margine la tîrgul de fapte şi vorbe second hand numit viaţa noastră politică, conflictul dintre camarila de la Victoria şi camarila de la Cotroceni ( un conflict fără nici o legătură cu interesul public, strîns legat însă de interesele personale nu numai ale preşedintelui sau premierului, dar şi de cele ale armatei de fomişti din cele două palate, alcătuite din personaje pestriţe, de la consiliere care îndeplinesc şi rolul de ibovnice de avarie pînă la frizerul care-i spune clientului Ce bărbat bine sînteţi cu noua tunsoare!) a avut drept punct central prerogativele în materie de pix:

Cine are mai mulţi ştabi dintre cei doi – preşedintele şi premierul – în puterea pixului său?

Pentru că de cine depinde parvenirea într-un fotoliu depinde şi puterea preşedintelui sau a premierului de a rezolva o nepoţică, o cumnată sau un om de afaceri care-i face piața de lux Doamnei – Prima sau a Doua.

În cazul ANCOM conflictul a luat o amploare nebănuită, de proporţiile unuia stîrnit de o hîială în opţiunea geopolitică a României, pentru că preşedintele îşi vede pe zi ce trece tot mai împuţinate puterile, ceea ce-i reduce şi privilegiile, iar Guvernul PSD-ALDE, stînd cu fundul pe o majoritate parlamentară unică în postdecembrism, e tot mai hulpav în dobîndirea de noi puteri de a numi şi de a destitui. Dînd curs năravului postdecembrist, preşedintele beneficiază, pe lîngă Noua Securitate, Statul Paralel al sergenţilor majori mesianici, de un partid sau două. Cu ajutorul Statului Paralel, Preşedintele îşi paraşutează în fruntea partidului slugă un manechin vorbitor, avînd misiunea expresă de a face din partidul respectiv, indiferent de mărime şi orientare, o echipă de menaj a preşedintelui sau a nevestei acestuia.

Pentru Klaus Iohannis freacă podele de la Cotroceni Partidul Naţional Liberal, prăbuşit de la legenda de partid al Brătienilor la realitatea de a fi partidul Ralucăi Turcan, după ce a fost al Alinei Gorghiu. Nu e de mirare că, După ordonanţa de urgenţă, PNL a sărit în ajutorul tot mai castratului Klaus Iohannis pentru a-i lăsa măcar un miligram de testicule în materie de prerogative.

S-a ivit şi a crescut astfel Scandalul ANCOM.

PNL a făcut mare gălăgie pe chestia asta hămăind gîjîit, ajutat pe de lături de USR, cu schelălăitul.

La rîndu-le, PSD şi ALDE au sărit în ajutorul Guvernului.

Un nou Scandal fără nici o legătură cu interesul public, ci doar cu interesul personal. De ce spun asta?

Pentru că pe întinderea acestui scandal nici un politician, nici un consilier, nici un gurist n-a ridicat problema, marea problemă a ANCOM, problema adevărată, care interesează pe români:

Problemă care nu e cine numeşte şi cine dă afară pe Şeful ANCOM, ci cumplitele realităţi dintr-un domeniu pe care ANCOM îl administrează dezastruos, pentru că aici îşi spune cuvîntul corupţia, favoritismul şi alte rele moldo-valahe. În România ultimilor ani a luat amploare, urmînd mersul vremilor din alte ţări, comerţul on-line. Dezvoltarea acestui comerţ, răspunzînd unor mari modificări din comportamentul consumatorului, a dus şi la dezvoltarea firmelor mici şi mijlocii.

Numeroşi români din Bucureşti şi din ţară şi-au făcut firme de comerţ on-line.

Atent la acest domeniu, statul român a introdus rapid reglementări drastice, menite a preîntîmpina transformarea comerţului on-line într-un comerţ de tip socialist, în care clientul e la dispoziţia subsiorilor transpirate ale vînzătoarei botoase şi la scărpinatul în fund al magazionierului tălîmb. Produsele cumpărate on-line pot fi schimbate întrun anume termen fără nici o problemă. Marea majoritate a firmelor te contactează după ce ai făcut comanda.

Marile firme de comerţ on-line au introdus feedbackurile, după metoda de la firmele de telefonie mobilă.

Din nenorocire, comerţul on-line, unul dintre cele mai dinamice din ţara noastră, cuprinde nu numai firmele care vînd, ci şi firmele de curierat. Firme care depind în materie de licenţă şi de control de ANCOM-ul al cărui șef e atît de disputat în ultima vreme de cele două palate. Ei bine, nu cred să fie cetăţean al acestei ţări, intrat în contact cu lucrătorii unei firme de curierat, care să nu fi avut impresia că s-a întors la anii comerțului socialist din ultima parte a domniei lui Nicolae Ceaușescu cînd a fi vînzătoare la Pui Congelați îți dădea o autoritate de președinte al unei republici bananiere.

Mă număr printre persoanele care au pasiunea de a cumpăra cărți și device- uri. Cele mai multe cărți și deviceuri se găsesc însă on-line. Cînd fac o comandă, mă uit imediat, cu inima strînsă, la posibilităţile de a intra în posesia produsului. Dacă Doamne fereşte! firma on-line are contract de livrare cu Cargus. Cargus e un nume pe care, dacă-l postezi pe internet, te vei trezi cu pagini întregi de înjurături, acuzaţii, revolte, disperări. Am avut şi eu de a face cu Cargus. Rar am văzut în viaţa mea, viaţă în care am cunoscut şi comerţul socialist, un mai mare derbedeism cu vădite note de huliganism al curierilor care lucrează pentru această firmă. Potrivit angajaţilor acestei firme, dacă nu te găsesc acasă între 10 şi 17, te-ai lins pe bot de colet. Dacă vrei să le dai undeva întîlnire, te bruftuluiesc şi-ţi dau cunoscuta replică din comerţul socialist:

Nu-ţi place, nu mai cumpăra! Nu numai Cargus, dar și alte firme de curierat practică această captivitate a clientului.

Dacă ai de primit un colet trimis printr- o firmă de curierat. trebuie să te învoiești de la serviciu toată ziua. După ce te-ai învoit, acasă, nu poți face nimic.

Trebuie să stai atent la sonerie, pentru că firma nu-și dă nici măcar cu aproximație perioada de timp în care curierul va binevoi să sune la ușă. De multe ori stai degeaba: Curierul nu s-a mai obosit să vină, declarînd apoi că nu te-a găsit acasă. Peste tot în comerţul românesc s-au introdus mijloace de verificare a angajaţilor în raporturile acestora cu clienţii. Asta nu numai pentru că mai tot comerţul nostru stă sub supravegherea Protecţiei consumatorului, dar şi pentru că în acest domeniu concurenţa e sălbatică. Nimic din toate acestea nu se întîmplă în domeniul firmelor de curierat, aflate în domeniul de control al ANCOM. Firmele sînt puţine, deoarece ANCOM dă licenţe cu ţîrîita, interesată în a păstra monopolul pe piaţă al cîtorva firme de curierat, multe dintre ele de închis de mult, dar care activează mai departe, lăsate să-și facă de cap de ANCOM, din motive pe care o anchetă a Corpului de control al premierului ar trebui să se descopere și să le facă publice.

Nu de alta, dar în România ultimilor ani s-a creat o Mafie puternică, a doua după Mafia cimitirelor, dacă nu chiar întrecînd- o pe aceasta:

Mafia firmelor de curierat patronată de ANCOM.

Cînd am început să mă confrunt cu firmele de curierat, am crezut că numai eu sînt victimă, deşi dovedesc amabilitate ieşită din comun şi disponibilităţi asemenea de a colabora.

Întrebînd în dreapta şi-n stînga, am constatat că toţi cei care avuseseră vreun contact comercial cu firmele de curierat împărtăşiseră experienţa mea. Culmea e că mulţi dintre ei sînt lideri de opinie, conducători de ziare şi de televiziuni. Am vrut să văd ce se scrie pe internet despre aceste firme. Am descoperit o Vale a plîngerii. Exasperarea e atît de mare încît unii propun chiar o boicotare a acestor firme de către toţi românii. Chiar şi firmele de comerţ on-line se plîng de prestaţia firmelor de curierat. Nici ele nu pot face nimic. Firmele depind de ANCOM. ANCOM a cărei șefii e disputate de cele două camarile – de la Guvern şi de la Preşedinţie.

N-am scris aceste lucruri numai pentru a semnala că în România există şi se manifestă agresiv Mafii ale serviciilor, patronate de instituţiile de stat care răspund de buna lor funcţionare, ci pentru a atrage atenţia că în Scandalul ANCOM nici un politician n-a intervenit în numele interesului public pentru a cere anchetarea felului în care ANCOM patronează Mafia din curieratul rapid. Toţi politicienii au intervenit în chestiunea cine-l desemnează pe şeful ANCOM. Ce altă dovadă mai puternică decît asta vreţi pentru adevărul că politica în România de azi n-are nici o legătură cu cetăţeanul, ci cu ciolanu?!