Un doctor acuză „Isteria COVID”: „Este cea mai mare șarlatanie comisă vreodată”

Un doctor acuză „Isteria COVID”: „Este cea mai mare șarlatanie comisă vreodată”

Un cunoscut medic canadian nu și-a menajat cuvintele criticând dur restricțiile anti-COVID impuse de autorități cu ocazia unei reuniuni virtuale organizate săptămâna trecută.

„Sunt un medic specialist în patologie, care include virusologia. Esența este aceasta: există o isterie publică total nefondată, creată de media și de politicieni. Este scandalos. Este cea mai mare șarlatanie comisă vreodată împotriva unui public care nu bănuiește nimic. Nu se poate face nimic pentru a controla acest virus”, a declarat Dr. Rodger Hodkinson, la o ședință a municipalității din Edmonton, Alberta, organizată pe 13 noiembrie (de la 8:25:58 pe înregistrare).

„În afara protejării persoanele vârstnice și a celor mai vulnerabile, aceasta nu ar trebui considerată altceva decât o gripă sezonieră gravă. Nu este Ebola. Nu este SARS. Este politica jucându-se de-a medicina, ceea ce reprezintă un joc foarte periculos.”

Ne puteți urmări și pe Google News

„Măștile sunt doar un semn de supunere”

În comentariul său făcut în fața consiliului municipal din Edmonton, provincia Alberta, dr. Hodkinson a criticat purtarea măștii, afirmând că, pe lângă că sunt ineficiente, măștile nu sunt purtate cum trebuie de „lemingii” care și le pun.

„Măștile sunt total inutile. Nu există nici o dovadă pentru eficiența lor. Măștile din hârtie și măștile din pânză sunt doar un semn de supunere. Nici măcar nu sunt purtate cum trebuie de cele mai multe ori”, a spus Hodkinson.

„Este pur și simplu ridicol. Văzându-i pe acești nefericiți, needucați – nu vorbesc aici în sens peiorativ – văzându-i pe acești oameni mergând de colo colo ca niște lemingi, supunându-se fără nici o bază științifică și punându-și masca pe față…”

Hodkinson a terminat medicina la Universitatea Cambridge din Marea Britanie și a fost președinte al Comisiei de Examinare Patologică din cadrul Colegiului Regal al Medicilor din Canada.

În prezent, el este CEO al Western Medical Assessments în Edmonton, este medic patolog certificat de Colegiul Regal din Canada, a lucrat la Universitatea din Alberta și conduce o companie de diagnostice moleculare din Carolina de Nord numită MutantDx, care produce teste COVID.

Inutilitatea „distanțării sociale”

Hodkinson a pomenit în discursul său Declarația de la Great Barrington, care până în prezent a fost semnată de peste 12.000 de profesioniști din domeniul sănătății, care și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu „efectele distrugătoare asupra sănătății fizice și mentale ale actualelor măsuri COVID-19”.

Hodkinson a desființat și așa-zisa „distanțare socială” ca find „inutilă”, deoarece „COVID-ul se răspândește prin aerosoli care parcurg circa 30 de metri înainte de a cădea pe pământ”.

Și medicul a adăugat:

„Restricțiile au avut consecințe neintenționate atât de îngrozitoare. Ar trebui să se deschidă peste tot chiar de mâine, așa cum se arăta în Declarația de la Great Barrington pe care am difuzat-o înaintea acestei întruniri.”

Supă de pui și vitamina D

Hodkinson a precizat că măsurile care ar trebui luate acum pentru oprirea COVID-19 ar fi ca oamenii care se simt bolnavi să stea acasă, să mănânce „supă de pui cu tăiței” și să se asigure că persoanele vulnerabile primesc vitamida D.