Un deceniu cu Măruțăla televizor

Un deceniu cu Măruțăla televizor

Sărbătoare mare în grădina Pro TV! Cătălin Măruță a bifat un deceniu de emisiuni live, sub formatul prietenos pentru public, „Happy Hour”, transformat apoi în „La Măruță”. Și-a trăit tinerețea sub lumina reflectoarelor, a fost la zi cu toate subiectele mondene și sociale, iar acum face o retrospectivă emoționantă despre cei 10 ani petrecuți în fața telespectatorilor, în exclusivitate pentru Evz

- La mulţi ani! O tinerețe de om trăită în direct. Ce gânduri îţi vin în minte legat de asta?

- Dacă faci ce îți place, timpul trece repede și frumos. Când mă uit în urmă, mă bucur că am reușit să îmi fac timp și loc pentru toate în viața mea, că deși profesia mea mă pasionează tare, am reușit în acești ani cu un program dificil, să devin și soț, și tată, n-am uitat nici că sunt fiu și nepot. N-am ratat cele mai importante momente de acasă, dar nici n-am lipsit de pe micul ecran. A fost complicat uneori, dar asta a însemnat pentru mine să fiu împlinit.

- Hai să facem un bilanţ, o retrospectivă a celor mai interesante momente ale emisiunii. Care a fost cea mai tare exclusivitate marca „La Măruţă”?

Ne puteți urmări și pe Google News

- Personal, o să aleg un moment care m-a făcut să plâng. Am fost foarte emoționat de reuniunea lui Laurette cu tatăl ei, venit din Benin, Africa. Plecase din România când ea avea doar 4 luni, deci nu și-l amintea, nu îl văzuse niciodată, iar momentul revederii lor, în 2010, a rămas special în inima mea.

- Care a fost cea mai tare farsă?

- Foarte multe au ieșit savuros, dar prima care îmi vine în minte este chiar prima farsă, când Rică Răducanu a mâncat mici până a simțit că explodează, crezând că face o reclamă.

- Care a fost cea mai mare cifră de audienţă şi când?

- Cele mai mari audiențe s-au înregistrat în timpul dezvăluirilor lui Pepe despre divorțul său. Era în luna martie în 2011.

- Care a fost cea mai emoţionantă ediţie?

- Cred că două emisiuni mi-au rămas în suflet: când am putut să îi anunț pe Tudorel Popa și pe mamaia Lili, care își crescuse singura strănepoata, că s-au strâns donații suficiente încât să își cumpere case. Să dai o asemenea veste e incredibil.

- Tu, Andra şi cei doi copii minunaţi ai voştri ilustraţi familia perfectă pentru români. Cum e să fiţi „power couple” al României, ştiind că inspiraţi generaţii?

- Noi suntem o familie, atâta tot, nu suntem perfecți luați separat și nici împreună nu cred că suntem familia perfectă. Însă într-o lume în care copiii se mută de la părinți în alte orașe sau părinții își găsesc de lucru în alte țări, când e din ce în ce mai greu să păstrăm legătura cu cei dragi pentru că munca ne ocupă tot timpul, oamenii se bucură să vadă cazuri fericite. E finalul fericit care ne arată că se poate, că binele învinge, chiar dacă din păcate unii divorțează sau familia nu se mai adună sub același acoperiș nici măcar o dată pe an. Poate că eu și Andra, căsătoriți de 9 ani, cu doi copii, foarte apropiați de rudele noastre, insipirăm cu acest stil de viață simplu.