Un cameraman de la o televiziune de sport și-a pierdut viața într-un tragic accident de circulație. Conducea un BMW și s-a răsturnat în afara DRUMULUI
- Mihai Şoica
- 13 aprilie 2015, 14:33
Duminică seara, pe raza localității Căpușul Mic a avut loc un tragic accident de circulație. Un autoturism marca BMW, condus de Sorin Paul Râșnoveanu (foto) a efectuat o depășire care s-a finalizat cu un derapaj și mai multe rostogoliri în afara părții carosabile.
Martorii spun jurnalistul a efectuat depășirea într-o curbă iar în momentul în care a revenit pe sensul său de mers, șoferul a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
”La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 20:00, pe DN1 E60, pe raza comunei Căpuşu Mare, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi avarierea unui autovehicul. Un tânăr de 24 de ani, din Huedin, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1 E60, înspre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se în afara părţii carosabile. Conducătorul auto ar fi efectuat o manevră de depăşire a autoturismului din faţă, într-o curbă, iar la reîncadrare pe banda sa de mers ar fi pierdut controlul asupra autovehiculului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto”, susține într-un comunicat IPJ Cluj.
În urma incidentului, șoferul a fost prins între fiarele mașinii și a decedat.
Jurnaliștii clujeni care l-au cunoscut pe Sorin Râșnoveanu sunt șocați că acesta a decedat într-un teribil accident de circulație. ”Rareș nu era teribilist. Am lucrat cu el, am fost colegi și intotdeauna era atent la condus. Am mers cu el de nenumărate ori la filmări, zi și noapte, și mereu m-a adus cu grijă acasă. Îmi pare enorm de rău că s-a întâmplat așa ceva. Îmi pare rău pentru el că era atât de tânăr și pentru că era un om minunat”, a scris pe facebook, jurnalista Cristina Grecu.
Rareș Râșnoveanu avea 24 de ani și a lucrat la posturile TV, B1TV, Realitatea TV și Digi Spor.