Editura Evenimentul si Capital

Un bărbat și-a înjunghiat fosta concubină în spital, apoi i-a furat și telefonul

Atacatorul intentiona sa fuga in Germania
Autor: | | 0 Comentarii | 245 Vizualizari

Un bărbat de etnie romă din judeţul Bacău a pătruns luni dimineața, în jurul orei 4.30, în Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iași și a înjunghit-o pe fosta concubină, care era internată cu fetița la nivelul Pavilionului 6, apoi i-a furat și telefonul.

Colegele de salon ale femeii au fost amenințate cu moartea de către agresor, în cazul în care spun cuiva ce au văzut. Imediat după incident, medicul de gardă a anunţat Poliţia şi a solicitat transferul victimei, pentru îngrijiri de specialitate, la Spitalul „Sfântul Spiridon”, deoarece prezenta plăgi înjunghiate în braţ şi în torace, scrie ziaruldeiasi.ro.

 Potrivit aceleiași surse, medicii infecţionişti sunt nedumeriţi de lipsa de profesionalism a celor care, teoretic, ar fi trebuit să asigure paza instituţiei. În consecinţă, conducerea spitalului intenţionează să depună o plângere împotriva firmei Pantera SRL pentru neîndeplinirea clauzelor contractuale. Firma ieşeană a câştigat, în luna martie, un contract pentru prestări servicii de pază la Spitalul de Boli Infecţioase în valoare de aproximativ 165.000 de lei.

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

 „O persoană care nu a fost identificată nici de victimă, nici de către colegii de salon ai victimei respective, a pătruns în interiorul spitalului. Cu un obiect înţepător - probabil un cuţit - a aplicat câteva lovituri relativ superficiale în zona gâtului şi a membrului superior stâng unei paciente care era internată ca însoţitoare cu un copil cu observaţie rujeolă. Acest incident a apărut în continuarea unui alt incident, mai mult verbal, care a avut loc în urmă cu două-trei zile între această pacientă şi cel despre care noi ştim că ar fi concubinul sau fostul soţ al pacientei, după alte păreri”, a declarat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase, pentru Ziarul de Iași.

După incidentul de luni, conducerea spitalului a luat decizia să închidă cu cheia pavilioanele după o anumită oră, seara. În plus, pe viitor, se ia în calcul şi varianta unui proiect de acces pe bază de cartelă în clădirile spitalului. De asemenea, având în vedere că spitalul nu are supraveghere video, pe viitor se doreşte inclusiv dotarea unităţii cu camera de luat vederi. Bărbatul a fost identificat în cursul zilei de marţi la Deva, într-un autocar cu destinaţia Germania.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea 15:41 Nepoata NECUNOSCUTĂ a Regelui Mihai. O poveste cu PRINȚESE 20:32 RISC URIAȘ pentru Principesa Margareta. Ar putea PIERDE TOTUL într-o singură zi. Următoarea săptămână este CRUCIALĂ 14:03 Repetiții pentru FUNERALIILE REGALE. Traficul rutier a fost DEVIAT. ANUNȚ de ultimă oră al POLIȚIȘTILOR! Care sunt STRĂZILE BLOCATE 13:37 PRIMUL reprezentant al unei CASE REGALE europene își anunță PARTICIPAREA la funeraliile Regelui Mihai 19:35 PSD a anunțat că IESE în STRADĂ. Unde vor fi prezenți 12:01 Toți l-am CÂNTAT, dar NU-I ȘTIM POVESTEA. Cântecul COMPUS SPECIAL pentru REGELE-COPIL. EXCLUSIV EvZ 10:22 BREAKING NEWS! Programul OFICIAL al funeraliilor Regelui Mihai I al României 09:05 Impresiile infirmierei care l-a îngrijit pe Regele Mihai: „Era adorabil...” 18:28 REGELE MIHAI a fost ULTIMUL MOȘTENITOR AL BIZANȚULUI, EPISCOP și membru pe viață al SINODULUI BOR 18:27 VIITORUL statut al CASEI REGALE a fost explicat PE ÎNŢELESUL TUTUROR de un avocat cunoscut 18:23 Înmormântarea Regelui după apusul soarelui este perfect ortodoxă 17:26 Principesa Margareta, ATACATĂ EXTREM de un politician: „Cucoană, opreşte-te” Sursa criticilor? BANII 15:52 SERBĂRILE ȘCOLARE de Crăciun, în PERICOL. Motivul INCREDIBIL pentru care s-ar putea ANULA - Exclusiv EVZ 13:25 A fost Regele Mihai șantajat de ruși? România lui Cristoiu 12:06 DECIZIA Casei Regale ESTE CLARĂ. Nu există ALTĂ VARIANTĂ 20:04 AVION din TEATRELE de RĂZBOI la Funeraliile Regale. Cum și când va fi adus trupul neînsuflețit al Regelui Mihai în România 19:32 ANUNȚ de la Principele Nicolae. Cum va participa la înmormântarea bunicului său, Regele Mihai. Încă așteaptă... 16:29 Dezvăluiri despre vizita Regelui Mihai din 1992: Scenariul Puterii prevedea ca evenimentul să fie marcat de grave violențe!

Articole salvate