Editura Evenimentul si Capital

Un bărbat a fost împuşcat la o partidă de vânătoare din Arad

Autor: | | 2 Comentarii | 496 Vizualizari

Un bărbat de 29 de ani din comuna Chisindia, judeţul Arad, a fost împuşcat accidental la o partidă de vânătoare organizată legal, duminică dimineaţă. Bărbatul a fost rănit în zona abdominală şi a fost cărat pe braţe de colegii săi de vânătoare prin pădure până la zona în care salvarea avea acces.

Potrivit Agerpres, partida de vânătoare la care au participat cinci persoane a avut loc pe un deal împădurit din apropierea comunei Chisindia, zona făcând parte dintr-un fond de vânătoare privat."Vânătorul în vârstă de 29 de ani a fost împuşcat în mod accidental în zona abdomenului, cu o armă cu glonţ. Cel care a tras a fost un bărbat în vârstă de 49 de ani, unchi al victimei", a declarat, inspector principal Lorena Radu. Potrivit unuia dintre participanţii la partida partida de vânătoare, întrucât locul unde s-a produs accidentul de vânătoare nu era accesibil ambulanţei, bărbatul rănit a fost coborât pe braţe de către colegii săi, câţiva kilometri, până în locul de unde victima a putut fi preluată de ambulanţă. Bărbatul era conştient, dar avea o hemoragie abdominală puternică.  Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Orăşenesc din Ineu, ulterior fiind transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, pentru o intervenţie chirurgicală. “O echipă de poliţişti din cadrul IPJ Arad s-a deplasat la faţa locului demarând imediat cercetările în vederea stabilirii condiţiilor în care s-a produs accidentul şi respectiv a stabilirii vinovăţiilor. Pe numele bărbatului de 49 de ani care şi-a împuşcat în mod accidental nepotul a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate