Editura Evenimentul si Capital

Ultima strigare pentru Şcoala Centrală

9ce01c76d20a73dcd8a9188773f5c62b
Autor: | | 28 Comentarii | 0 Vizualizari

Pensionatul Domnesc de fete riscă degradarea ireversibilă dacă nu intră în renovare. Elevii "negociază" mâine cu autorităţile.

Arăta ca o bijuterie!“. Aşa îşi aminteşte Şcoala Centrală de Fete o absolventă a generaţiei 1957. După 50 de ani, din instituţia-monument de arhitectură au rămas amintirile foştilor elevi şi îndârjirea actualilor să repare clădirea chinuită de trecerea timpului. Şcoala de Fete nu a mai fost renovată din 1977. La peste 150 de ani de când a fost inaugurată clădirea din Strada Icoanei, pereţii se macină de la temelie, iar picturile - păstrate în vopseaua originală - abia mai atrag atenţia în decorul cenuşiu. La subsol, unde ar fi putut să funcţioneze patru săli de clasă, s-a improvizat un depozit de mobilier vechi, ai cărui singuri locatari sunt şobolanii. Elevii Şcolii Centrale au semnat o petiţie pentru salvarea instituţiei şi au chemat la dialog reprezentanţi ai autorităţilor. Îi aşteaptă mâine, în curtea şcolii, cu pancarte şi lozinci. Dacă nu se va începe reabilitarea clădirii, în doi ani procesul de degradare va fi ireversibil. „Lucrarea e prea grea“ Zvonul cel mai înspăimântător care circulă pe culoare este că interesele imobiliare sunt mai mari decât păstrarea intactă a clădirii. În plus, fiind monument de arhitectură, firmele nu se îngrămădesc la licitaţie din cauza meticulozităţii lucrării. Pentru că şcoala face parte din programul de reabilitare finanţat de Banca Europeană de Investiţii (BEI), Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu poate interveni pe cale legală pentru a ajuta instituţia. „Am înţeles că nimeni nu a câştigat licitaţia, pentru că lucrarea e prea grea. Singura soluţie este să iasă din program pentru a primi fonduri din altă parte. Noi nu putem decât să-i evacuăm pe copii în altă şcoală“, a declarat inspectorul Stelian Victor Fedorca. Astfel, pisica e aruncată în curtea Primăriei Capitalei, semnatara contractului cu BEI. Primăria a reziliat, în luna mai, contractul cu General Construct Consult, una dintre firmele responsabile de renovarea a 11 şcoli incluse în programul finanţat de BEI. Principalul motiv al rezilierii - nerespectarea termenelor de finalizare a lucrărilor şi calitatea slabă a acestora. Petiţia pentru reabilitare Iulia Damian şi Edmond Niculuşcă, elevi în clasa a XII-a, şi-au luat în serios misiunea de a-şi salva şcoala. După ce au chemat la întâlnire reprezentanţi ai Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniu Construit, Ministerului Culturii şi Cultelor, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Direcţiei pentru Cultură, au lipit afişe pe holurile instituţiei şi au adunat 1.000 de semnături pentru petiţie. Se pregătesc să trimită o scrisoare deschisă preşedinţiei României. Nu se dau în lături nici de la proteste la nivelul întregii Capitale.   Iulia şi Edmond povestesc despre o istorie pe care ei n-au trăit-o, dar pe care vor s-o păstreze. „Aici erau laboratoare. Unde e sala de sport erau de fapt două săli de clasă. Peste tot e umezeală, care face să cadă tencuiala... se corojeşte vopseaua. Săptămâna trecută, un calorifer a căzut peste piciorul unei colege tot din cauza umezelii din pereţi“, spune băiatul. „Clasele erau enorme, dar nimeni nu se păruia“ Profesoara de istorie Norocica Maria Cojescu poartă zece fete într-un tur al şcolii. Au făcut un popas în curtea interioară: „Aici au împărţit premii Elena Cuza, Regina Elisabeta, Regina Maria şi Maria Antonescu. Copacul de acolo are o tradiţie: fiecare generaţie de absolvenţi s-a pozat cu el“. Construită ca o fortăreaţă, şcoala ascunde poveştile elevilor care i-au trecut pragul. „Doamnele profesoare pe care le-am avut... nu-mi puteam imagina că trebuie să coboare din troleibuze, ci dintr-o caleaşcă cu cai. Fiind şcolite înainte de război, ne impuneau respect prin cunoştinţe şi prin postura lor“, îşi aminteşte fosta elevă Svetlana Bodnăraş, acum profesoară de franceză a şcolii. A urmat cursurile instituţiei în perioada 1964-1970, când liceul trecea printr-o nouă încercare de reinstaurare a Şcolii de Fete. Liceul avea atunci un internat cu 250 de fete ţinute fără probleme în frâu de puţinul personal. În prezent, doar 12 persoane mai stau în internat. „Clasele erau enorme, cu câte 44 de fete, dar nimeni nu se păruia... bine, asta şi pentru că nu exista obiectul păruielii - băieţii. Nimeni nu avea probleme în a controla aşa o masă feminină“, glumeşte, în pauza de ţigară, Bodnăraş. O altă regulă de care s-au dezis generaţiile de elevi e că „profesorii au întotdeauna dreptate“. În şcoală se purta uniformă, „căreia îi înţelegeam rostul“. „N-o iubeam, era totuşi vremea minijupului şi am fi vrut toate fuste scurte, dar uniforma însemna ceva pentru noi“, mai spune Svetlana Bodnăraş. 157 DE ANI DE ISTORIE „Fetele vor fi formate pentru obişnuinţa vieţii de familie“ Şcoala Centrală a fost construită printr-o rezoluţie a domnitorului Barbu Ştirbey, în 1851. Pensionatul Domnesc de fete trebuia să le înveţe pe „demoazele“ să fie bune soţii şi mame. „Fetele vor fi formate pentru obişnuinţa vieţii de familie şi vor fi pregătite să-şi îndeplinească cu demnitate datoriile pe care societatea le impune sexului lor“, scria Barbu Ştirbey. Elevele erau supravegheate în permanenţă şi ocrotite de tentaţii „ca în veri ce parte unde s-aru mişca să întâlnească unu ochiu priveghetoriu“. Clădirea, proiectată de Ion Mincu, în 1887, marca apariţia unui „patent“ al arhitecturii autohtone. Intrarea clădirii este marcată de un portal compus dintr-un fronton care se reazemă pe două coloane de piatră, cu o uşă masivă din stejar, cu canturi prinse în armături metalice. Şcoala se întinde pe un hectar, fiind cea mai mare din Bucureşti. Clădirea are o ramificaţie spre Grădina Icoanei, unde se află casa-parter, unde locuia directoarea. Aici, Barbu Ştefănescu Delavrancea primea vizita lui Alexandru Vlahuţă şi a lui Ion Luca Caragiale. Clădirea a fost pe rând Casa lui Manuc, reşedinţa familiei Ghica, spital şi chiar sediul Poştei. A redevenit şcoală în 1948. Printre elevii  nstituţiei se mai numărau Zoe Dumitrescu Buşulenga,  Horia-Roman Patapievici, Adrian Păunescu şi Andreea Esca. AMINTIRILE UNEI ELEVE Jumătate de veac de nostalgie   „Am fost profund impresionată de apelul făcut pentru salvarea Liceului Central. Sunt îngrozită de situaţia de deteriorare a clădirii în care am învăţat şi eu, absolvind liceul în 1957. Acţiunea trebuia făcută apelând şi la cei care au învăţat în trecut în acest liceu, cu care ne mândream şi care arăta ca o «bijuterie». În grădina din centrul patrulaterului nu aveam dreptul să intrăm decât la sfârşit de an, când ne fotografiam clasele. Laboratoarele erau bine utilate, acolo ne petreceam orele de chimie, fizică, ţineam conferinţe. Astăzi… au dispărut (am înţeles că au fost inundaţii care le-au distrus) şi au devenit clase, total inestetice. Anul trecut, noi, generaţia 1957, am serbat 50 de ani de la absolvire. Ne-am adunat colege din şase clase paralele - atâtea câte am mai rămas în legătură -, sosind şi colege cu domiciliul în străinătate. Numai din generaţia mea sunt persoane ale căror nume s-au făcut cunoscute în întreaga lume“. Cuvintele de mai sus au fost scrise de Liana Saxone- Horodi, din Israel, pe forumul evz.ro.

Loading...
Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Bucureşti

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate