ULTIMA ORĂ! Accident pe DN17D. ZECE persoane au fost IMPLICATE

ULTIMA ORĂ! Accident pe DN17D. ZECE persoane au fost IMPLICATE

Zece persoane au fost implicate, luni după-amiază, într-un accident produs pe DN 17D, pe raza localităţii bistriţene Rebrişoara, între un microbuz de transport călători şi un autoturism, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Niciuna dintre persoanele aflate în cele două autovehicule nu a rămas încarcerată şi doar trei au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, una dintre victime, o femeie de 25 ani, a suferit un traumatism cranian, comoţie cerebrală, traumatism de coloană cervicală, dar este conştientă şi stabilă hemodinamic şi respirator.

Celelalte două victime s-au ales cu escoriaţii şi traumatisme minore la nivelul picioarelor, notează Agerpres. Cei trei răniţi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare de specialitate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Diana Pintea, a precizat că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării unei distanţe corespunzătoare de către şoferul microbuzului, un bărbat de 65 ani din localitatea bistriţeană Rebra.

În urma impactului, femeia de 25 ani care conducea autoturismul colizionat de microbuz a fost rănită, la fel şi doi pasageri din microbuz.

Şoferii au fost testaţi cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News