Uite unde era limba cântarului! Îl părăsește pe Traian Băsescu pentru Liviu Dragnea

Uite unde era limba cântarului! Îl părăsește pe Traian Băsescu pentru Liviu Dragnea

Deputatul Partidului Mișcarea Populară, Valeriu Steriu, a anunțat marți, pe pagina sa de Facebook, că părăsește formațiunea condusă de Traian Băsescu și se alătură PSD.

„În lumina evenimentelor și declarațiilor publice din ultimul timp, mă simt nevoit să adopt o poziție publică. Nu este ceva ce mi-am dorit sau ceva care să-mi facă plăcere, dar este un gest necesar pentru a putea să-mi păstrez intacte stima de sine și respectul. Am condus UNPR spre PMP în speranța sinceră și onestă că două proiecte politice mici pot să dea naștere unui proiect politic mediu. Și pentru că am simțit o responsabilitate față de miile de aleși locali și cei peste 150.000 de alegători”, a scris Steriu. Politicianul acuză PMP că s-a folosit de UNPR pentru „a se vedea cu sacii în căruță” și că acum se va debarasa de uniunea progresistă.

„Președintele Băsescu a făcut acest anunț clar și răspicat, la ședința Comitetului Executiv Național de acum o săptămână. Congresul PMP de pe 16 iunie va deschide lucrările cu acest denunț, care este primul punct pe ordinea de zi. Se pare că abia așteptau să scape de noi toți, după ce, unul câte unul, oameni de mare valoare din UNPR precum Cristian Diaconescu sau Ion Toma, au plecat sau au fost îndepărtați. După ce Congresul PMP va accepta această propunere, practic se validează despărțirea oficială a celor două partide”, susține Steriu. El a adăugat că, de fapt, asta înseamnă că aleșii, locali și naționali, ai UNPR și-au câștigat libertatea de a alege un nou drum politic.

Deputatul anticipează că va fi ținta unor atacuri. „Pentru cei care se vor grăbi să ridice piatra: nu, nu părăsesc corabia pe vreme de furtună. Sunt ultimul care părășește o navă în aflată în derivă, al cărei căpitan refuză să o mai conducă”, a spus Steriu. El a făcut inventarul motivelor care au adus aliații în această situație și crede că după anunțul lui Traian Băsescu, că se retrage în 2020 din viața politică, „membrii sunt tot mai debusolați și tind să abandoneze un proiect la care până și fondatorul său renunță”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Valeriu Steriu vorbește despre epuizarea resursei umane de calitate în partid și despre fetișizarea relației cu Republica Moldova, dar și despre o „realitate care este ascunsă sub marele preș din PMP”.

„Prea puțin, prea târziu, prea greșit. Mult prea puțin, mult prea târziu și mult prea greșit ca să mai poată să existe viitor pentru PMP”a conchis Valeriu Steriu. După care a arătat ce va face. „Mă întorc în familia mea politică, PSD. Revin în grupul PSD din Camera Deputaților. Opoziția nu-și dorește unitate, este mult mai fericită să se bucure de victorii mărunte în grupuri răzlețe. În atare condiții, cred că datoria unui parlamentar ales de către alegătorii unei circumscripții, dar reprezentând egal toți românii, este să-și vadă pe mai departe de obiectul său de activitate: să facă legi și să susțină tot ce este constructiv și în interesul cetățenilor și al societății. (...) Sunt vremuri complicate pentru noi toți, iar în vremuri complicate avem datoria de a fi responsabili. Avem așteptări pe care trebuie să le îndeplinim și provocări la înălțimea cărora trebuie să ne ridicăm. Avem datoria să dăm ce este mai bun din noi, cu maturitate politică, seriozitate profesională și responsabilitate personală. Avem obligația să ne opunem unor strategii, tactici și dezinformări politice care riscă să arunce România într-o negură tulbure, în care cetățeanul de bună credință rămâne tot mai izolat, tot mai singur, tot mai debusolat și tot mai injectat de ură. Am credința că nu sunt singur în aceste crezuri și că sunt tot mai mulți cei care văd ce se întâmplă acum și aleg să răspundă ferm și asumat acestor strategii de laborator”, și-a încheiat Steriu mărturisirea despre ce a fost și cum își vede el viitorul politic.