Editura Evenimentul si Capital

Udrea a DEZVĂLUIT secretul din spatele numirii Liviei Stanciu

Autor: | | 0 Comentarii | 2750 Vizualizari

Udrea a mărturisit marţi, la România TV, că Livia Stanciu a ajuns şefă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţinută de actualul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, care a intervenit inclusiv la ea pentru a-i oferi sprijin judecătorului în faţa fostului preşedinte al României Traian Băsescu, scrie romaniatv.net.

"Domnul Toader a susţinut-o pe Livia Stanciu când a fost una dintre cele două propuneri ale CSM la preşedinţia ICCJ. Domnul Toader a venit la mine şi m-a rugat să o susţin şi eu în vederea numirii la preşedintele de atunci, Traian Băsescu. Doamna Livia Stanciu este parte a sistemului. A fost cât timp a fost în fruntea ICCJ şi aşa s-a şi menţinut - pentru că la al doilea mandat a avut susţinerea categorică a domnului Coldea - iar în această calitate de parte a sistemului a luat anumite decizii la nivelul Înaltei Curţi care au făcut şi fac şi astăzi posibil ca lanţul prin care sunt executaţi adversarii sistemului să se închidă cu condamnări".

"Avem câmp tactic la nivelul justiţiei confirmat de domnul general Dumbravă, care a fost posibil şi acceptat de Livia Stanciu. Şi ea, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul numirii în funcţii au beneficiat de susţinerea cerută a unor oameni pe care ulterior s-au străduit cu vârf şi îndesat să-i înfunde. Eu sunt una dintre aceste persoane. Pe principiul toţi cei care ne-au susţinut şi ştiu nişte lucruri despre noi trebuie discreditaţi şi înlăturaţi din viaţa publică", a declarat Elena Udrea la România TV.

"Doamna Stanciu dăduse atunci o decizie, ca parte din complet, de condamnare a primarului Gutău. CEDO a spus apoi că acea condamnare nu a fost legală, după ce toată lumea a spus că nu a fost o condamnare legală, pentru că două instanţe îl achitaseră, dar a fost condamnat cu 2-1 de un complet din care făcuse parte doamna Stanciu. Eu am întrebat atunci: «bun, o susţinem, dar cum Dumnezeu a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Gutău în condiţiile în care 2 instanţe îl achită şi apoi un judecător din 3 se opune condamnării?». Dl. Toader a spus că verifică şi după câteva zile s-a întors şi a spus aşa: că doamna Stanciu l-a condamnat pe Gutău pentru că nu a ştiut ce vrea preşedintele Traian Băsescu. Îmi asum ce vă spun acum, chiar dacă este cuvântul meu împotriva celui al domnului Toader", a precizat Elena Udrea.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate