Președintele UDMR a declarat că PARTIDUL SĂU nu vede NICIUN MOTIV pentru SUSPENDAREA lui IOHANNIS

Președintele UDMR a declarat că PARTIDUL SĂU nu vede NICIUN MOTIV pentru SUSPENDAREA lui IOHANNIS

UDMR nu vede vreun motiv serios de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat, vineri, liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila.

„Nu cunoaştem oficial o asemenea intenţie din partea coaliţiei de guvernământ, dar noi am mai spus despre acest subiect că noi credem că nu se impune demararea procedurii de suspendare a preşedintelui României. Nu vedem astăzi acel motiv serios de încălcare gravă a Constituţiei, prevăzut ca şi criteriu pentru această procedură în Constituţia României”, a declarat la RFI liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila.

El a menţionat că deciziile CCR sunt obligatorii, dar că şeful statului nu are un termen pentru a lua o decizie în cazul revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, scrie Mediafax.

„Este evident că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toţi şi produc efecte faţă de toţi. Deci în speţa respectivă, domnul preşedinte Iohannis va trebui să ia o decizie, dar aici avem o problemă de lipsă de reglementare juridică, în sensul în care nu există un termen în care preşedintele republicii să aibă obligaţia de a face ceva legat de o decizie a CCR (...). Noi credem că există un termen rezonabil, care evident, nu e reglementat, dar un termen rezonabil, în care preşedintele Iohannis va trebui să ia o decizie (...). Vedeţi, aici încep interpretările juridice şi n-aş vrea eu să intru în corul acestor interpretatori juridici”, a adăugat liderul senatorilor UDMR.

Ne puteți urmări și pe Google News