Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

UDMR e gata să-l înghită şi pe Voiculescu numai ca să intre în Guvern. Felix nu se mai opune. Cum s-a reconfigurat PARLAMENTUL pentru a vota Guvernul Ponta III

07hunor_ponta_CP
Autor: | | 72 Comentarii | 3676 Vizualizari

Pentru a nu avea emoţii în Parlament, la votul de învestitură a noului Executiv, premierul a cerut Uniunii să se alăture puterii. De data aceasta, PC nu are nicio obiecţie.

După ce, în 2012, i-a lăsat pe afară, acum, rămas fără liberali, Victor Ponta îi invită pe UDMRişti la guvernare. Prin urmare, Uniunea se pregăteşte de discuţii privind formarea viitoarei majorităţi parlamentare. Premierul nu a purtat discuţii doar cu UDMR, ci şi cu grupul minorităţilor naţionale. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost sunat, ieri, de Ponta, care l-a invitat la o o discuţie. "Am stabilit că în zilele următoare ne vom întâlni, nu am fixat ziua, ora şi locul, dar am acceptat această invitaţie", a spus Kelemen. Discuţii pe această temă vor exista, vineri, în cadrul Uniunii, la întâlnirea cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, şi sâmbătă, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), când se va cere şi un mandat privind negocierile cu Ponta. "UDMR este pregătită să-i dea o mână de ajutor premierului Ponta (...) Eu nu neg că varianta cea mai bună ar fi intrarea la guvernare cu miniştri", a spus Kelemen Hunor.
  • UDMR, invitat la guvernare de Victor Ponta. Ce părere are Dan Voiculescu?
"Tumoarea canceroasă" Imediat după câştigarea alegerilor parlamentare din 2012, Ponta a mai avut discuţii cu UDMR în vederea cooptării la guvernare, dar, la momentul respectiv, atât liderii PNL, cât mai ales cei ai PC, au făcut declaraţii acide la adresa lor. La rândul său, liderul UDMR a spus despre Dan Voiculescu că este "tumoarea canceroasă a politicii româneşti". Acum, Kelemen Hunor susţine că el nu şi-a schimbat părerea despre Voiculescu, dar a subliniat că discuţiile le poartă cu Ponta. "Premierul are responsabilitatea de a asigura o guvernare şi dacă discutăm, discutăm cu el. Eu cu Voiculescu nu am ce discuta. De altfel, Voiculescu nu face parte din Guvern", a spus Kelemen. Pentru a avea o majoritate sigură în Parlament, PC îi face acum ochi dulci UDMR. "Eu nu am absolut nimic împotrivă ca UDMR să facă parte din coaliţia de guvernare" a spus preşedintele PC, Daniel Constantin. Trei din patru USL-işti preferă PSD Dacă ar avea de ales între PSD şi PNL, votanţii USL i-ar prefera pe social-democraţi, a susţinut Dan Sultănescu, consilier al premierului, citând date din mai multe sondaje efectuate de CSCI, institut pe care îl conduce. Votul acestui grup, conform mai multor sondaje, s-ar duce preponderent în tabăra PSD (aproape 40%), deşi un procent important (30- 40%) sunt nehotărâţi. Doar puţin peste 10% ar fi preluate de PNL, spune Sultănescu.
  • Elena Udrea: Cerem să ni se spună ce compromisuri va face Victor Ponta pentru a avea susţinerea UDMR
Băsescu: "Lideri mărunţi" Preşedintele Traian Băsescu a spus că liderii USL s-au dovedit a fi mărunţi şi că au ajuns să pună ţara în dificultate, într-o perioadă de criză în regiune. "Nu întotdeauna cei care te aleg aşteaptă de la tine să le dai bani. Aşteaptă o guvernare corectă, în interes naţional, care să scoată ţara din dificultate. Ei, prin disputa lor, au pus-o în dificultate, într-o perioadă de criză în regiune. (...) Îi compătimesc pentru faptul că deţin funcţii şi nu au reuşit să se ridice la înălţimea funcţiilor lor", a spus şeful statului. Băsescu a subliniat că "pasiunea" de a pune criza dintre Ponta şi Antonescu, pe seama intervenţiilor sale este "greşită şi mincinoasă". Preşedintele a semnat decretele privind demisiile miniştrilor liberali, precum şi pe cele de numire a interimarilor. CITIȚI ȘI:
  • Kelemen Hunor a fost sunat de Victor Ponta. Președintele UDMR spune că „varianta cea mai puternică este intrarea la guvernare”
  • Guvernul Ponta III, cu UDMR şi fără liberali. Ce i-au cerut liderii maghiari premierului Victor Ponta pentru a intra la guvernare



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate