Editura Evenimentul si Capital

Uber a rămas fără licența de funcționare în Londra, pe motiv de ”servicii inadecvate”

Autor: | | 0 Comentarii | 1223 Vizualizari

Municipalitatea din Londra a decis vineri că transportatorul Uber nu poate oferi servicii de taximetrie și i-a retras licența de funcționare. Astfel, Uber mai poate opera până la sfârșitul lunii în curs. Este o lovitură gravă pentru compania americană și pentru cei 3,5 milioane de utilizatori ai acestui serviciu într-unul din cele mai bogate orașe ale lumii.

 

Autoritatea de transport a capitalei britanice a declarat că politica și comportamentul gigantului tehnologiei cu sediul în Silicon Valley nu este adecvat pentru a putea deține o licență privată de închiriere a unui vehicul și că aceasta nu va mai fi reînnoită după ce va expira, la 30 septembrie. Uber, care are peste 40.000 de șoferi în capitala britanică, a declarat că va ataca această decizie în instanță. Autoritatea de Transport a Londrei (TfL) a declarat că va permite companiei Uber să funcționeze până la parcurgerea tuturor etapelor presupuse de apel, care ar putea dura luni întregi.

"Politica și comportamentul companiei Uber demonstrează o lipsă gravă de responsabilitate corporativă în legătură cu o serie de aspecte care au implicații potențiale asupra siguranței și securității publice", a declarat TfL.

Mai exact, TfL s-a referit la politica Uber privind raportarea infracțiunilor grave, verificarea trecutului șoferilor și folosirea unui software denumit Greyball, care ar putea bloca accesul complet în aplicație a autorităților de reglementare în domeniu.

"Pentru municipalitatea din Londra și pentru primar, transportul trebuie subordonat unui număr mic de persoane care doresc să limiteze capacitatea de alegere a pasagerilor", a declarat Tom Elvidge, directorul general al Uber în Londra. "Intenționăm să contestăm imediat această decizie într-o curte de judecată".

O petiție online împotriva acestei decizii a adunat peste 200.000 de semnături în doar cinci ore. Pierderea licenței de operare survine după mai multe luni grele pentru Uber, care a fost afectată inclusiv o serie de scandaluri ce implicau acuzații de misoginie și agresiune în interiorul companiei originare din San Francisco. Aceste scandaluri au dus la demisia fostului director general și co-fondator Uber, Travis Kalanick.

Uber, firmă evaluată în prezent la aproximativ 70 de miliarde de dolari și printre ai cărei investitori se numără Goldman Sachs, s-a confruntat cu proteste în întreaga lume pentru că a făcut valuri în piața companiilor clasice de taximetrie.

Pagina 1 din 2


Tag-uri: londra

Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate