Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

TVR şi-a plătit datoriile! Irina Radu a vorbit despre ce se va întâmpla cu programele postului public

Şefa TVR invitată la România 9
Autor: | | 2 Comentarii | 691 Vizualizari

Irina Radu, preşedintele director-general al postului public de televiziune, atrage atenţia că perioada de austeritate nu s-a încheiat, iar dacă instituţia a scăpat de datorii nu înseamnă că „dintr-o dată suntem bogaţi şi vom face şi noi emisiuni de 150.000 de euro ediţia"

Cea mai grea perioadă a Televiziunii Române a luat sfârşit, odată cu achitarea datoriilor istorice către bugetul de stat. Conducerea TVR este convinsă că de acum instituţia publică are şansa să înceapă o nouă viaţă şi că va putea să îşi demonstreze mai bine valoarea şi profesionalismul.

Invitată aseară într-o ediţie specială a emisiunii „România 9”, de la TVR 1, Irina Radu, Preşedinte Director-General, a amintit atât despre momentele grele prin care a trecut TVR, cât şi despre paşii importanţi parcurşi alături de noua conducere pentru redresare. Timp de două ore, talk-show moderat de Ionuţ Cristache a găzduit o dezbatere aprinsă despre grila de primăvară, la care au participat 15 dintre vedetele postului.

2016, an cu profit

„De un an şi jumătate încerc, alături de o echipă de management, să schimbăm, pe cât posibil, destinul acestei instituţii. Am trecut şi prin momente dramatice, dar cred că toată lumea este sătulă să audă că TVR nu are bani, că are datorii… Vreau să vă spun că de câteva zile, aşa cum s-a hotărât de către Parlamentul României, am primit banii de la bugetul de stat şi s-au plătit datoriile. Sper să începem o viaţă nouă. Oricum, noi am arătat că ne-am comportat altfel. Am alături de mine nu numai vedete, unii au şi calitatea de membrii ai Consiliului de Administraţie, iar împreună cred că am luat hotărârile corecte, am condus instituţia aceasta altfel şi am ajuns la rezultate care arată altfel. După ani de pierderi, 2016 a fost încheiat de TVR cu profit”, a spus Irina Radu în emisiune.

Managerul TVR a atras însă atenţia că perioada de austeritate nu s-a încheiat,  iar dacă instituţia a scăpat de datorii nu înseamnă că „dintr-o dată suntem bogaţi şi vom face şi noi emisiuni de 150.000 de euro ediţia". „Apropo şi de ce s-a mai scris despre banii pe care ni i-a alocat Statul român, Ministerul de Finanţe, aceşti bani au folosit în mare parte ca să ne plătim datoria, pentru a rezolva o problemă de ordin naţional până la urmă. Asta nu înseamnă, cum s-a scris până acum, că dintr-o dată suntem bogaţi şi vom face şi noi emisiuni de 150.000 de euro ediţia."

Un canal de informare

La întrebare pusă de moderatorul emisiunii „De ce mai era nevoie de încă un canal de ştiri”, Preşedintele Director-General le-a reamintit colegilor despre misiunea publică a Televiziunii Române: „Degeaba faceţi cele mai minunate emisiuni de divertisment, folclor, de publicistică, dacă în momentele cheie pentru ţară TVR nu reacţionează cum trebuie, reflectând tot ce aşteaptă legea de la noi şi ce aşteaptă telespectatorii de la noi. Nu vreau să reamintesc momente neplăcute, vreau să amintesc lucrurile bune, pentru că de o vreme nu am mai avut parte de necazuri şi am avut reacţii bune la ştiri, în ediţiile speciale, deci cred că am luat hotărârea bună să fim mereu prezenţi vizavi de ceea ce se întâmplă în actualitate. Rolul nostru este în primul rând să informăm şi apoi să distrăm oamenii, să le dăm filme. Dar primul pas este să informăm.”

După mulţi ani de pierderi, Televiziunea Română a încheiat anul 2016 cu un profit de 6.430.000 lei.

La data de 31 martie 2017, TVR a achitat integral datoriile istorice către bugetul de stat. În  urma acestui demers, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că urmează să ridice sechestrul instituit anul trecut pe bunuri mobile şi imobile ale televiziunii publice. Datoria fiscală achitată de televiziunea publică a fost de 522 de milioane de lei.




Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate