Editura Evenimentul si Capital

Ţuţuianu a dat CĂRŢILE PE FAȚĂ. De ce a fost NEVOIT să îşi dea DEMISIA: „Am plecat cu lacrimi în ochi"

Autor: | | 10 Comentarii | 15358 Vizualizari

Ministrul demisionar al Apărării, Adrian Ţuţuianu, a confirmat la Antena3 că cel care i-a cerut demisia a fost preşedintele partidului, Liviu Dragnea. El a mai explicat că a trimis la Guvern comunicatul de la care i s-a tras demisia. În plus, fostul ministru al Apărării, l-a acuzat pe şeful său de partid că a promis militarilor creşterea unor venituri, fapt care a dus la situaţia despre care se vorbea în comunicatul buclucaş.

Adrian Ţuţuianu, fostul ministru al Apărării Naţionale, a vorbit la Antena3 despre modul în care a fost "forţat" să îşi dea demisia pentru a nu fi demis. El a mai povestit cum au decurs discuţiile cu ministrul Finaţelor, Ionuţ Mişa, şi despre ceea ce a greşit în abordarea rectificării bugetare.


MĂRIRE și DECĂDERE în PSD. Într-o stenogramă din 1 septembrie, Adrian Țuțuianu credea că NU POATE PIERDE șefia Comisiei SRI


“Eu am crescut în PSD, sunt membru de 18 ani, conduc o organizaţie puternică din Dâmboviţa, cu rezultate deosebite din 2012 până astăzi. Am venit să spun câteva lucruri, care, cred eu, că trebuie spuse.Vreau să vă spun că am fost onorat să conduc acest minister, sunt convins că dacă stăteam 3 ani de zile acolo, aş fi putut să dau direcţia de apărare a acestei ţări pentru următorii 7-8 ani de zile”, a spus acesta în începutul discuţiei.


Mihai Fifor devenise „stăpânul inelelor” în materie de armament la două zile după demiterea lui Adrian Țuțuianu!


Țuțuianu a precizat că a avizat comunicatul care a declanșat scandalul ce a dus la demisia sa, dar apoi l-a trimis la Guvern.

“Am avut mai multe discuţii cu ministerul de finante, 3 discuţii le-am avut personal cu ministrul Mişa. Nu era vorba că nu sunt bani, banii erau în trimestrul 4, dar problema a fost că nu puteam sa-i aduc în trimestrul 3. De ce nu au fost banii suficient de bine planificaţi? Eu nu am fost ministru când s-a facut bugetul. A doua parte, au fost făcute mai multe acte normative. Dragnea a avut o întâlnire cu soldaţii, unde s-a constatat că există anumite probleme şi s-a acordat o creştere bugetară. S-a ajuns în situatia în care aveam nevoie de sume mari pentru a acoperi cheltuielile", a mai spus Adrian Ţuţuianu.

Fostul ministru al Apărării Naţionale a vorbit şi despre rectificarea bugetară, explicând că ar fi trebuit făcută mult mai devreme, dar, din păcate, nu s-a putut.


Pe MÂNA CUI ajung DECIZIILE privind ARMELE României. Iohannis și Tudose vor avea CONSILIERI pentru ÎNZESTRAREA ARMATEI


"Bani existau în buget. Mişa ştia acest lucru. Rectificarea nu s-a putut face mai devreme, trebuia să ne încadrăm în deficitul bugetar. Azi s-a facut rectificarea pentru un deficit bugetar de 2.94%.

Comunicatul a fost preluat într-o formulă foarte tehnică, a fost transmis şi la Guvern cu circa o oră înainte de a fi publicat.

M-am prezentat la Guvern, am avut o discutie la care a participat şi domnul Mişa. Eu nu am luat decizia să platesc pe data de 15, acest sistem există de foarte mult timp, eu nu am făcut decat să îl aplic. E discutabil dacă la jumatatea lunii sau la sfârşitul lunii. Mai e ceva, pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti, norma aceasta de hrană reprezintă cam jumatate din banii pe care îi iau aceştia lunar".


CULISELE DEMISIEI MINISTRULUI APĂRĂRII. „I-am solicitat demisia. I-am spus că demisia ar fi un act de onoare să ieșim din această situație”


Ţuţuianu a ţinut să precizeze în faţa publicului că este adevărat ceea ce i-a fost reproşat din partea premierului Tudose.

”Îmi reproșez un singur lucru: că nu l-am sunat pe premierul Mihai Tudose. M-a chemat la Palatul Victoria, alături de ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa. Premierul mi-a spus că președintele partidului, Liviu Dragnea, i-a cerut să rezolve cumva această problemă.

Recunosc, premierul mi-a reproşat că nu i-am dat un telefon prin care să-l informez. Mi-a sugerat că dacă eu nu plec, va trebui să ma demită, i-am cerut două foi albe, mi-am scris demisia, am lăsat-o şi am plecat".

Fostul ministru a mai spus că nu se aştepta ca lucrurile să evolueze în acest fel şi că nu şi-a dorit niciodată să fie demis.


Ţuţu de la Apărare, executat pentru o miză geostrategică


"Nu credeam că de la așa ceva se ajunge la o demisie. Nu știu dacă aștepta cineva un pretext ca să fiu demis. Eu nu am vrut să mă demită nimeni. Nu am avut nicio apropiere de președintele României. Am avut doar întâlniri instituționale. Am vorbit, o dată, la cererea mea, despre proiectul de înzestrare a Armatei, am vorbit o oră și jumătate. Tot ce am făcut i-am spus premierului Tudose. Mi s-a părut că era normal ca analiza activității mele să fie făcută cu calm. Am o anumită frustrare. Am plecat cu lacrimi în ochi de la minister și cu amărăciune", a încheiat acesta.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate