MĂRIRE și DECĂDERE în PSD. Într-o stenogramă din 1 septembrie, Adrian Țuțuianu credea că NU POATE PIERDE șefia Comisiei SRI

MĂRIRE și DECĂDERE în PSD. Într-o stenogramă din 1 septembrie, Adrian Țuțuianu credea că NU POATE PIERDE șefia Comisiei SRI

Pe 1 septembrie, cu patru zile înainte de a cădea brusc în dizgrația conducerii PSD, Adrian Țuțuianu a participat la prima ședință a Biroului permanent a Senatului, ședință condusă de Călin Popescu Tăriceanu.

La acea discuție – potrivit stenogramei de pe siteul oficial – el a renunțat la funcția de vicepreședinte al Senatului. Din modul în care își anunță demisia din această funcție reiese clar că, pe 1 septembrie, Țuțuianu avea convingerea că PSD urma să-l lase să dețină simultan funcția de ministru al Apărării și pe cea de președinte al Comisiei de supraveghere și control a activității Serviciului Român de Informații. Iată extrasul:

”Domnul Adrian Țuțuianu: Domnule  președinte,  și  eu  mă  aflu  în  aceeași  situație.  Din motive  diferite,  să  spunem.  Activitatea  de  ministru  al  apărării  sigur că  nu-mi  permite  să  mă  ocup  și  de  alte  lucruri.  Și  eu  vreau  să  vă mulțumesc  pentru  modul  absolut  frumos  în  care  s-a  lucrat  în  Biroul permanent  al  Senatului,  să  vă  urez  succes  în  continuare,  să  ne  urăm succes în continuare! Voi  activa  în  comisiile  de  specialitate, voi  fi  prezent  la  plen  și, sigur,  sprijin cu  tot ceea  ce pot activitatea instituției parlamentare.

 Domnul  Călin-Constantin-Anton  Popescu-Tăriceanu:  Mulțumesc și  eu domnului  ministru. De  asemenea,  vreau  să  remarc  buna  colaborare  și  prezența dumneavoastră  în  cadrul  Biroului  sau,  mai  degrabă,  lipsa  o  s-o resimțim.  O  să  continuăm  să lucrăm  din  alte  poziții. Vă  mulțumesc,  domnule  ministru,  și  nu  pot  să  vă  spun  decât că,  pe  de  o  parte,  regret  că  n-o  să  mai  fim  atât  de  des  împreună.  Pe de altă  parte,  vă urez încă o dată  succes în noua  misiune! Nu  aveți  o  misiune  deloc  simplă,  dar  este  foarte onorantă  și,  de aceea,  din  toată  inima,  vă  doresc  mult  succes  în  continuare  și  să continuăm  să  colaborăm!”

Ne puteți urmări și pe Google News