Editura Evenimentul si Capital

Turcia în ALERTĂ: Un avion rus i-ar fi încălcat spaţiul aerian. Cum a REACȚIONAT secretarul general al NATO după incident și de ce vrea Erdogan să îl întâlnească pe Putin

Un avion de vânătoare rus de tip Su-34 a încălcat spaţiul aerian turc
Autor: | | 7 Comentarii | 3253 Vizualizari

Vladimir Putin declara în luna decembrie a anului trecut că Turcia va regreta că a doborât avionul rus din Siria. Sâmbătă, Ministerul turc de Externe a anunțat că un avion de vânătoare rus de tip Su-34 a încălcat vineri spaţiul aerian turc, în pofida unor avertismente radar.

Ministerul precizează într-un comunicat că ambasadorul rus a fost convocat în legătură cu acest incident vineri seara târziu, adăugând că această încălcare arată în mod clar că Rusia vrea ca problemele dintre cele două ţări să degenereze, potrivit Mediafax.

"Îndemnăm în mod clar Federaţia rusă să nu încalce spaţiul aerian turc, care este totodată spaţiu aerian NATO", subliniază ministerul.

"Subliniem încă o dată că (eventuale) consecinţe nedorite ale unui asemenea comportament iresponsabil vor aparţine în totalitate Federaţiei ruse", avertizează diplomaţia turcă.

Turcia a doborât un avion rus de război în noiembrie, într-un incident care a afectat puternic relaţiile dintre cele două ţări. Rusia a impus sancţiuni economice Turciei, care i-au afectat turismul şi exporturile.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat sâmbătă Rusia să acţioneze "în mod responsabil" şi să respecte "deplin" spaţiul aerian al Alianţei Nord-Atlantice, imediat după ce Ankara a anunţat că un avion rus de vânătoare de tip Su-34 i-a încălcat vineri spaţiul aerian.

"Îndemn Rusia să acţioneze în mod responsabil să să respecte deplin spaţiul aerian NATO", declară Stoltenberg, citat într-un comunicat.

"Rusia trebuie să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că asemenea încălcări nu se repetă", îndeamnă secretarul general al Alianţei.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că vrea să îl întâlnească pe omologul său rus Vladimir Putin, după ce un avion rus de vânătoare a încălcat spaţiul aerian turc la frontiera cu Siria, relatează Reuters în pagina electronică.

Ministerul turc de Externe a anunţat că un avion rus de vânătoare de tip Su-34 a pătruns în spaţiul aerian turc vineri, în pofida unor avertismente radar.


PUTIN: Turcia va REGRETA că a doborât avionul rus din Siria





Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate