Turcan, ATAC DUR la Grindeanu și Ponta. Plus ce spune liderul PNL despre Dragnea

Turcan, ATAC DUR la Grindeanu și Ponta. Plus ce spune liderul PNL despre Dragnea

Liderul PNL, Raluca Turcan, a lansat un atac virulent împotriva social-democraților. Despre Sorin Grindeanu și Victor Ponta ea a spus că sunt „doi baricadați la Palatul Victoria”, iar despre demersul lui Liviu Dragnea de a avea duminică ședință în Parlament precizează că a fost convocată ilegal.

Ea a afirmat că există "doi baricadaţi la Palatul Victoria şi un grup care încearcă să ocupe Parlamentul". "Este fix acelaşi comportament, nu diferă cu nimic gestul domnului Dragnea de a folosi abuziv Parlamentul pentru moţiunea de cenzură, bazându-se pe majoritatea pe care o are, şi ocuparea Guvernului, stingerea luminii şi aprinderea lumânării, aşa cum procedează domnul Grindeanu", a declarat Turcan, citată de Agerpres.

Liderul PNL a precizat că partidul va decide duminică cum va proceda la votul asupra moțiunii de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu.

"Vom decide ce va face PNL mâine. (...) Şedinţa nu este convocată în forma regulamentului şi într-un mod legal. Considerăm că PSD ar trebui să se devoaleze în întreaga splendoare şi să încerce să se decimeze din interior, aşa cum a făcut până acum", a spus Turcan, înainte de Congresul PNL, în care este ales noul preşedinte al partidului.

Ne puteți urmări și pe Google News

În context, ea a susţinut că Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze din funcţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi din cea de preşedinte al PSD, iar Sorin Grindeanu din cea de premier, afirmând că astfel ar putea fi adusă stabilitatea în România.

"PSD, dacă are o ultimă rămăşiţă de conştiinţă pentru votul pe care l-a primit la alegerile parlamentare, ar trebui să pună aceste două demisii pe masă şi să mergem mai departe", a punctat ea. 

Turcan a subliniat că liberalii vor sancţiona comportamentul PSD, însă a precizat că social-democraţii şi ALDE au majoritatea în Parlament. 

"Procedural, ar trebui convocat un Birou Permanent reunit în care să se depună moţiunea de cenzură, moţiunea de cenzură să fie analizată, să se vadă dacă este semnată, aşa cum prevede regulamentul, după aceea citită, lăsată spre dezbatere şi ulterior votul final pe moţiunea de cenzură. Acum vor să facă totul pe repede înainte, nu ţin cont de niciun fel de regulă. Este un precedent înfiorător", a declarat preşedintele interimar al PNL. 

Ea a susţinut că, în opinia sa, PNL nu ar trebui să participe la plenul privind moţiunea de cenzură. 

"Va fi o decizie, fie nu participăm deloc la vot, fie nu votăm această moţiune pentru că este o moţiune PSD împotriva PSD, este o bătălie în interiorul PSD, două clanuri cu comportament mafiot", a arătat liderul PNL. 

Întrebată dacă PNL ar trebui să încerce să formeze o altă majoritate, ea a replicat că ''trebuie văzut cât de solidă este actuala majoritate parlamentară''.