Editura Evenimentul si Capital

Tupeu. Cu ce alcoolemie INCREDIBIL de mare s-a urcat un POLIȚIST la volan

Autor: | | 0 Comentarii | 1071 Vizualizari

Un agent de poliție a fost atât de beat, într-o seară, încât, s-a urcat la volan pentru că nu se putea deplasa pe picioarele lui. În halul în care era nu e de mirare că a fost implicat într-o tamponare. Când au ajuns la fața locului colegii lui, polițiști la rutieră, au avut un șoc după ce au văzut ceea ce indica etilotestul. Agentul Florin Lungu, de la Biroul Resurse Umane din cadrul Pliției Arad avea o alcoolemie de 1, 93 mg./l. A.p. aerul expirat.

Fapta s-a petrecut pe 22 iulie, iar până acum nu a fost făcută publică. Agentul de poliție de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Zorilor din municipiul Arad, a pierdut controlul asupra volanului, pe fondul consumului de alcool, pătrunzând pe contrasens și intrând într-o autoutilitară staționată regulamentar.

”În urma deplasării la fata locului a unui echipaj de poliție rutieră, conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1, 93 mg./l. A.p. aerul expirat. S-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar întrucât calitatea conducătorului auto este de agent de poliție, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad”, transmit polițiștii de la Biroul de Presă al IPJ Arad.                       

Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, neexistând persoane vătămate. Urmare a evenimentului rutier, conducerea IPJ Arad a dispus cercetarea prealabilă, urmând a fi dispuse masurile legale. Pe numele agentului a fost deschis un dosar de cercetare penală, având în vedere săvârșirea infracțiunii de conducere sub influenta alcoolului a unui autoturism pe drumurile publice.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate