„Tumoră pe creierul Papei” - Ultima armă aruncată pe frontul de la Vatican!

„Tumoră pe creierul Papei” - Ultima armă aruncată pe frontul de la Vatican!

Papa Francisc ar avea o tumoră pe creier: încă o lovitură de teatru care otrăvește și mai mult Sinodul asupra Familiei de la Vatican, unde are loc o încleștare uriașă între forțele conservatoare și cere liberale.

Spre sfârșitul Sinodului asupra Familiei care a reunit la Roma, în aceste săptămâni, 270 de episcopi, Sfântul Scaun a trecut printr-un nou cutremur.

Quotidiano Nazionale a aruncat miercuri bomba: Papa Francisc ar fi bolnav. Încă de acum câteva luni, o pată închisă la culoare ar fi fost descoperită pe creierul Suveranului Pontif. Un eminent specialist japonez, care l-ar îngriji pe Papă susține că o intervenție chirurgicală nu ar folosi la nimic.

Ziarul italian dă și numele medicului japonez: profesorul Takanori Fukushima de la Pisa. Acesta ar fi fost adus la Vatican cu un elicopter special pentru a-l examina pe Papă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sfântul Scaun a reacționat cu indignare. Părintele Lombardi, șeful biroului de presă al Vaticanului a declarat:

„Este vorba despre o informație legată de sănătatea Sfântului Părinte, care este total nefondată și iresponsabilă, care nu merită nici o atenție. Este ușor de constatat că Papa își continuă, normal și fără întrerupere, programul său încărca.”

Este ușor de observat sofismul din comunicat: dacă Papa își continuă activitatea, asta înseamnă că nu este nimic în neregulă cu sănătatea sa.

Osservatore Romano, cvasi-oficiosul Vaticanului, a simțit nevoia să precizeze la rândul său:

„Astăzi, deschizând briefing-ul zilnic asupra lucrărilor Sinodului, directorul biroului de presă a revenit asupra dezmințirii anterioare. Părintele Lombardi a confirmat că articolul despre sănătatea Sfântului Părinte este fără fundament: ‘M-am informat la autoritățile competente, inclusiv la Sfântul Părinte. Nici un medic japonez nu a venit la Vatican pentru a-l examina și nici o investigație indicată de articol nu a fost făcută. Am fost de asemenea asigurat că nici un aparat din exterior nu a folosit heliportul Vaticanului. Acestea fiind zise, confirm că starea de sănătate a Sfântului Părinte este bună. De asemenea, trebuie să repet că respectivul articol constituie un act grav și incalificabil. Cum este iresponsabil și de nejustificat difuzarea continuă de știri false. Povestea aceasta trebuie să înceteze imediat’.”

Violența replicii nu i-a impresionat pe cei de la Quotidiano Nazionale care au insistat că povestea este reală:

„ANSA, principala agenție de presă italiană confirmă prezența lui Takanori Fukushima la Vatican”.

Și cotidianul dă o listă cu toate organismele de presă care confirmă unul sau altul dintre elementele anchetei sale. În schimb, recunoaște că pe blogul (în japoneză) al profesorului Fukushima nu apare o întîlnire cu Papa.

Osservatore romano nu se lasă mai prejos. Sub titlul „veste falsă” scrie: „Mii de persoane l-au văzut pe Papă la audiența generală din Piața San Pietro”. Oficiosul citează și o declarație a Arhiepiscopului Angelo Becciu, subsecretar de stat:

„L-am întâlnit pe Papă ieri seară. Se simte foarte bine și este în mare formă. Ce înseamnă tot acest vacarm despre sănătatea sa?”

Să notăm că foarte serioasa Agence France Presse nu împărtășește optimismul ziarului Vaticanului. Aceasta constată că „miercuri, când a avut loc audiența săptămânală, Papa a părut palid și puțin obosit, dar la fel de surâzător în fața a circa 30.000 de persoane din Piața San Pietro”.

Scandalul legat de sănătatea Papei apare într-un moment foarte sensibil. France Presse l-a întrebat  pe Iacopo Scaramuzzi, expert în problemele Vaticanului, dacă ar putea fi vorba de o manipulare care urmărește să pună la îndoială capacitățile mentale ale Papei. Acesta a răspuns prudent:

„Momentul ales pentru a publica știrea, chiar când un sinod agitat este pe cale să se încheie, este curios. Ceea ce este frapant este că ziarul nu dă clar sursele informațiilor sale, iar Vaticanul a dat o dezmințire foarte hotărâtă și detaliată”.

Legătura dintre presupusa boală și Sinod este făcută și de Vatican Insider, un site foarte bine informat despre culisele Curiei. Acesta amintește câte manevre sulfuroase au însoțit deschiderea Sinodului asupra Familiei. Cum a fost, de exemplu, auto-demascarea părintelui homosexual Krzystof Charamsa, cu o zi înainte de deschiderea Sinodului și apelul său pentru „deschiderea” Bisericii; apoi, scurgerile de informații despre scrisoarea celor 13 cardinali conservatori, în timpul celei de-a doua săptămâni a Sinodului, și apelul acestora ca Biserica să nu cedeze presiunilor cercurilor seculariste.

Și acum zvonurile despre tumora de pe creierul Papei.

Pe 3 mai, anul acesta, Suveranul Pontif, aflat în vizită la o parohie de lângă Roma, le-a cerut credincioșilor:

„Rugați-vă pentru mine (...) Sunt cam în vârstă și puțin bolnav, dar nu sufăr prea tare.”