Editura Evenimentul si Capital

Trump trebuie DIABOLIZAT. Obama, Hillary și Bill Clinton au interzis intrarea în țară a REFUGIAȚILOR și nu a mai PROTESTAT nimeni

Autor: | | 8 Comentarii | 1420 Vizualizari

A devenit evident că Stânga americană va folosi orice pretext pentru a organiza proteste de stradă împotriva noului președinte, Donald Trump.

Orice pretext este bun pentru a scoate lumea în stradă. Este și cazul decretelor de suspendare a intrărilor în Statele Unite pentru cetățenii din șapte țări care prezintă riscuri crescute de terorism.

Organizatorii zecilor de proteste de stradă omit cu bună știință că, de pildă, Barack Obama (idolul manifestanților de azi) a interzis în 2011, vreme de șase luni, refugiaților irakieni să intre în Statele Unite. Și tot din motive de risc terorist!

Iar secretar de stat în acea perioadă era nimeni alta decât Hillary Clinton, care acum protestează cu indignare față de măsurile lui Trump.

Evident, în 2011, nimeni din presă nu a protestat. Nimeni din Partidul Democrat și, cu atât mai puțin, nimeni din Partidul Republican, cum au făcut-o acum John McCain și John Kasich, care nu pot să uite afronturile personale suferite din partea lui Trump în campania electorală.

Spre deosebire de Obama, Donald Trump a interzis intrarea imigranților nu pentru jumătate de ani, ci numai pentru trei luni, și a fost comparat cu Hitler.

Un alt idol al Stângii, Bill Clinton, soțul lui Hillary Clinton, cea înfrântă categoric de Trump în alegerile din noiembrie, a bătut toate recordurile expulzând în anul 2000 din țară 1.864.343 de străini, potrivit cifrelor Centrului de Studii privind Imigrația.

Donald Trump a suspendat pentru 90 de zile intrarea în Statele Unite a cetățenilor provenind din Irak, Iran, Siria, Yemen, Sudan, Libia, Somalia.

În plus, el a suspendat pe termen nelimitat analizarea solicitărilor de refugiu depuse de cetățenii sirieni.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate