Trump și Clinton sunt desființați de George Friedman, fondator al Institutului de analize strategice Stratfor și considerat una dintre vocile neoficiale ale CIA, într-un rechizitoriu de o duritate fără prercedent, care demonstrează că în serviciile americane este fierbere mare.

George Friedman, unul dintre cei mai influenți analiști politici contemporani, recunoaște că își încalcă angajamentul pe care singur și l-a asumat, de a nu comenta politică internă. Motivul pentru care s-a răzgândit brusc a fost șocul pe care i l-a provocat impresia de „haos” pe care i-a creat-o înfruntarea Trump – Clinton.

Într-o analiză pentru Geopolitical Futures, Friedman scrie că prima dezbatere electorală pe care a urmărit-o a fost cea dintre John F. Kennedy și Richard Nixon, în 1960. „Era plictisitoare”, își amintește Friedman. „De atunci am văzut aproape toate dezbaterile prezidențiale, și majoritatea aveau o substanțială componentă plictisitoare, cu rare momente spirituale. Însă toate dezbaterile aveau o decență elementară.”

Și analistul explică modul în care se respecta o anumită etichetă: „Se formula o întrebare, se acorda un anumit timp pentru răspuns, iar răspunsul putea să dureze ceva mai mult, dar cu foarte puțin (...) Nu aflam prea multe și era cam plictisitor, dar nu aveam nici o problemă ca președintele meu să fie plictisitor. Treaba lui este să supervizeze o sumedenie de lucruri, pline de detalii, iar o personalitate sclipitoare, deși nu ar fi fost un handicap, nu era ceva esențial.”

După această lungă introducere, Friedman notează că dezbaterea dintre Trump și Clinton l-a frapat printr-o „totală lipsă de etichetă”. Și explică: „Nu exista nici un respect, nici pentru întrebare, nici pentru timpul limită (...) Asistența s-a simțit și a liberă să ignore regulile. Și aceasta m-a șocat cel mai mult: era clar că nici candidații nici spectatorii nu se gândeau măcar o clipă că regulile sunt importante într-o dezbatere prezidențială.”

Analistul, ale cărui conexiuni cu CIA nu sunt un secret pentru nimeni, scrie că i s-a părut că asistă la un meci de „wrestling”, în care „nimeni nu respecta regulile, nimeni nu-l respecta pe arbitru” și adaugă: „Cei doi erau fiecare în lumea lui și a consilierilor lui, spunând lucruri care aveau în primul rând scopul de a-l face pe celălalt candidat să urle neputincios de furie”.

Și Friedman continuă la fel de necruțător față de duelul care îl va desemna pe viitorul președinte al Statelor Unite:

„A încălcat orice normă de comportament civilizat. A fost o arenă a certitudinilor și disprețului care a compromis dezbaterea lucrurilor serioase.”

Asemuind încă o dată dezbaterea dintre Trump și Clinton cu un meci de „wrestling” sau cu o emisiune despre familia Kardashian, Friedman observă: „Wrestlingul sau Kardashian nu mă afectează direct. Însă dezbaterea despre un război în care ar putea să fie uciși americani sau despre reținerile operate de poliție în care americanii sunt omorâți reclamă o anumită sobrietate pe care nu o mai avem. Am pierdut și orice sentiment de responsabilitate civică, ca obligație solemnă din partea noastră, iar candidații orice idee că trebuie să se comporte în mod demn.”

George Friedman constată că Trump s-a comportat așa cum o face de obicei, iar Clinton ca un consilier politic. „Nici unul nu părea să înțeleagă că un comportament solemn, serios, nu era necesar pentru a-i impresiona pe ceilalți, ci ar fi trebuit să le reamintească faptul că sunt candidați la președinția Statelor Unite, iar deciziile lor vor afecta viitorul țării.”

Concluzia lui Friedman este una amară: „Asumarea poverii funcției (de președinte  - n.r.) nu este un clișeu. Însă dezbaterea ne-a făcut să uităm asta. Până la urmă, cel mai important lucru pe care va trebui să-l facă un președinte va fi unul pe care nu l-a anticipat. Și este nevoie de tărie morală în momentul când evenimentul neașteptat se produce. Dezbaterea nici măcar nu a încercat să sugereze asta.”

Faptul că o voce a CIA rupe răcerea și, mai mult folosește, un ton de o nebișnuită virulență, desființându-i practic pe cei doi candidați, este ieșit din comun pentru un serviciu de informații prin definiție discret. George Friedman transmite printre rânduri cât se poate de transparent că, cel puțin pentru următorii patru ani, Statele Unite nu vor avea un președinte demn de acest nume!

În aceste condiții și în contextul în care supremația mondială a Americii este contestată de Moscova și Beijing, cu Teheranul și Ankara gata să bage bețe și ele în roatele diligenței, vor sta CIA și celelalte servicii americane cu brațele în sân?

Este foarte posibil ca rechizitoriul de o duritate fără precedent al lui Friedman să nu aibă doar rolul de a face publică îngrijorarea CIA, ci și de a transmite semnalul că serviciile secrete americane trebuie să acționeze urgent, preluând de facto frâiele țării cel puțin pentru viitorul mandat!