ANUNȚ RĂZBOINIC. Trump: „Răbdarea SUA față de regimul NORD-COREEAN s-a ÎNCHEIAT!”

ANUNȚ RĂZBOINIC. Trump: „Răbdarea SUA față de regimul NORD-COREEAN s-a ÎNCHEIAT!”

Președintele Donald Trump, împreună cu omologul sud-coreean, Moon Jae-in, au declarat, aseară că răbdarea SUA față de regimul nord-coreean s-a încheiat.

„Era răbdării strategice față de regimul nord-coreean a eșuat. Și sincer, răbdarea aceea s-a terminat!”, a spus Trump într-o declarație de la Casa Albă.

Declarația este cea mai recentă a președintelui american pe această temă, este un semn al frustrării tot mai mari din cauza lipsei progreselor în reducerea programului balistic al Coreei de Nord, de care oficialii americani s-au declarat tot mai îngrijorați în ultimele luni, scrie CNN.

Vizita președintelui sud-coreean la Casa Albă a venit în contextul aprobării de către Trump a unor măsuri menite să pună presiune pe nord-coreeni și să trimită și Chinei semnale că răbdarea Statelor Unite se apropie de final. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Departamentul Trezoreriei a impus, joi, noi sancțiuni asupra unei bănci chineze și unor persoane, iar Departamentul de Stat a aprobat un contract de vânzare de arme în valoare de 1 miliard de dolari cu Taiwanul.

Trump a avertizat, ieri, că SUA se află în fața „unei amenințări a regimului brutal și nebunesc din Coreea de Nord” care „nu are nicio considerație pentru siguranța și securitatea cetățenilor săi și a vecinilor” și a promis că SUA vor continua să acționeze pentru a apăra interesele Americii și a aliaților săi din regiune. 

Moon, liderul de la Seul, ales pe o platformă care promitea un angajament mai mare față de Coreea de Nord, a avertizat și el în legătură cu „amenințările și provocările din partea Nordului, care vor primi un răspuns rațional”, și a promis că SUA și Coreea de Sud vor colabora și mai strâns în ceea ce privește capacitățile de descurajare. 

A cerut, însă, și Coreei de Nord să „se întoarcă de urgență la masa negocierilor”, pentru a se ajunge la un acord de a încheia programul său nuclear. 

Cei doi lideri nu au răspuns la întrebările jurnaliștilor, aceasta fiind a doua vizită consecutivă a unui șef de stat străin, în care Trump decide să nu preia întrebări din partea jurnaliștilor, deși face declarații de presă la Casa Albă.