Trump: ''Obamacare a murit. Obama a fost cel mai rău preşedinte al trecutului, prezentului şi viitorului"

Trump: ''Obamacare a murit. Obama  a fost cel mai rău preşedinte al trecutului, prezentului şi viitorului"

''Bineînţeles că australienii au un sistem sanitar mai bun decât al nostru, toţi au. Omabacare a murit! Dar sistemul nostru sanitar va fi curând mai bun''. Toate aceste le-a scris pe Twitter preşedintele american Donald Trump, după ce magnatul la întâlnirea de ieri cu prim ministrul australian Malcolm Turnbull subliniase falimentul sistemului sanitar al SUA şi l-a elogiat pe cel australian.

Bernie Sanders, senatorul democrat, fost rival în partid pentru alegerile prezidenţiale al lui Hillary Clinton, a descoperit şi el apoi că în Australia este prevăzuta asigurarea sanitară universală.

Casa Albă ţinteşte către succesul aşteptat de americani

''Obiectivul preşedintelui Trump este să obţină rezultatul cel mai bun, nu rapiditatea''. A subliniat vicepurtătorul de cuvânt al Case Albe, Sarah Huckabee Sanders, răspunzând la întrebările jurnaliştilor asupra reformei sanitare care desfiinţează Obamacare şi care a trecut de Cameră fiind apoi direcţionată către Senat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Textul, a adăugat Sarah Sanders, ''este o victorie pentru poporul american, care a avut obiectivul să scadă preţurile pentru toţi''.

Obama a făcut totul pentru a rămâne în istorie şi în fapt chiar a reuşit: a fost definit cel mai rău preşedinte al trecutului, prezentului şi viitorului, ca şi al zilelor pe care le petrecea pe terenurile de golf.

Este impresia republicanilor lui Trump, care au de gând să propună privatizarea 100% a  întregului sistem sanitar american. Ceea ce înseamnă terminarea păturii sărace din America.

Obamacare, acorda o mai mare atenţie celor cu venituri mici, însemnând încarcarea facturilor americanilor bogaţi, iar Trump doreşte să uşureze "poverile" sistemului privat american,  titrează ANSA.