Editura Evenimentul si Capital

TriChallenge Mamaia 2017, cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est

Autor: | | 0 Comentarii | 290 Vizualizari

Peste 1200 de sportivi, din țară și străinătate, sunt așteptați să participe, sâmbătă şi duminică, în stațiunea Mamaia, la a noua ediție a TriChallenge, cea mai mare competiție internațională de triatlon din Europa de Est și Balcani.

Bulevardul Mamaia, parcarea de la hotel Rex şi promenada stațiunii vor fi însufleţite, sâmăbătă și duminică,  de peste 1.200 de participanţi din România şi din străinătate, care vor înota, vor pedala şi vor alerga. Evenimentul, ajuns la a IX-a ediție, reprezintă şi o metodă inedită de promovare a litoralului românesc, Mamaia fiind deja consacrată pe harta internaţională a competiţiilor sportive importante.

Manifestarea se va desfășura și anul acest sub forma unui festival sportiv, având trei componente: sâmbătă, 16 septembrie - probele de triatlon pentru sportivii amatori și profesioniști; duminică, 17 septembrie - TriKids –cros, aquatlon și duatlon pentru copii, iar duminică, 17 septembrie-Crosul “Beach Run”. Proba de alergare se desfășoară, în premieră, pe promenada din Mamaia, în condiții de siguranță, înotul se va desfășura în mare, iar proba de bicicletă pe sensul de mers spre Constanța.

Printre participanții la TriChallenge Mamaia 2017 pot fi remarcați  Deak Zsombor, câștigătorul competiției în 2017, dar și campion pe distanțele lungă și semi lungă, Mihai Vigariu, calificat de două ori la Campionatul Mondial de Half Ironman, Mihai Baractaru, singurul roman calificat de trei ori la Kona, Alex Toma, calificat la Campionatul Mondial de Half Ironman, Daniel Attila, multiplu câștigător în distanța olimpică, Daniela Torok, sportiva care a doborât recordul național în distanța Ironman.

Sâmbătă, începând cu ora 9:00 au loc probe individuale de înot, ciclism și alergare la probele superprint, sprint, proba olimpică și probele de echipă la ștafeta sprint și ștafeta olimpică. Fiecare, pe diverse distanțe. În perioada competiției, în Mamaia vor fi restricții în trafic. Festivalul TriChallenge Mamaia continuă duminică cu TriKids, competiţie ce curprinde trei probe: cros, aquatlon şi duatlon și este dedicat tuturor copiilor care iubesc înotul, mersul pe bicicletă și alergarea.

Tot duminică, promenada din Mamaia se va transforma în pistă de alergare pentru iubitorii de mişcare. Pentru al treilea an consecutiv, în cadrul TriChallenge Mamaia, va avea loc un cros pe distanţa de 4 kilometri, cu start de la ora 12:00. Acesta va închide practic seria întrecerilor sportive şi va deschide, la ora 13,00,  festivitatea de premiere. Mai multe detalii despre crosul Beach Run se găsesc pe http://www.trichallenge.ro/beachrun/. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Smart Atletic, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța și Federația Română de Triatlon.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Sport

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate