Editura Evenimentul si Capital

Tribunalul București a respins definitiv candidatura lui Piedone la Primăria Sectorului 4

Autor: | | 2 Comentarii | 584 Vizualizari

Magistrații de la Tribunalul București au respins apelul lui Cristian PopescuPiedone și a menținut decizia luată miercuri de Judecătoria Sectorului 4, instanță care admisese mai multe contestații depuse de rude ale victimelor incendiului de la Colectiv și de avocatul Gheorghe Piperea împotriva participării lui Piedone la alegerile pentru funcția de primar al sectorului 4.

Candidatura lui Cristian Popescu a fost respinsă de magistrații de la Judecătoria Sectorului 4, nu pentru că ar fi existat nereguli în listele de susținători, ci pentru că propunerea de candidatură a fost aprobată în mod greșit de organizația sectorului 4 a Partidului Puterii Umaniste, și nu de organizația municipiului București a acestui partid, așa cum prevede legea electorală, scrie Agerpres.

Judecătorii susțin că Piedone nu a nerespectat dispozițiile art.47 alin. (1) din Legea 115/2015, care prevăd că propunerile de candidați se fac în scris, în două exemplare originale și două copii, de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, "sub semnătura conducerii organizațiilor județene ale acestora și pe baza listei susținătorilor".

Concret, Piedone a candidat la funcția de primar al sectorului 4 din București, municipiu care nu face parte din niciun județ, astfel că propunerea de candidatură trebuia să fie semnată și să provină de la conducerea organizației municipiului București, cum de altfel este reglementat și în statutul Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), disponibil pe pagina online a formațiunii.

Astfel, conform art. 27 alin. (4) din statutul Partidului Puterii Umaniste, totalitatea filialelor locale dintr-un județ și din municipiul București se constituie în Filiala Județeană. Filiala Municipiului București are statut de Filială Județeană, filialele sectoarelor municipiului București având statut de Filiale Locale.

"Așadar, analizând dosarul de candidatură depus de intimat reiese că propunerea de candidatură a fost formulată de președintele Filialei Sector 4 București al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), domnul Mititelu Cristinel Vlad, fiind aplicată ștampila Filialei sectorului 4 București a partidului, și nu de către Filiala Municipiului București condusă de domnul Alfred Laurențiu Antonio Mihai, în calitatea sa de conducător al Filialei municipale care să își fi asumat în numele partidului propunerea de candidatură a intimatului. Prin urmare, instanța reține că prin încălcarea normei imperative prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 propunerea de candidatură este nelegală, nefiind formulată de structura partidului expres prevăzută de lege. În măsura în care intimatul a candidat la funcția de primar din partea unui partid politic, propunerea de candidatură care însoțea dosarul electoral trebuia să provină de la conducerea filialei anterior arătate, propunere depusă în termenul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturilor, nefiind suficientă propunerea provenită de la o filială locală a partidului, în speță filiala de sector. În lumina celor expuse, constatând că nu au fost respectate dispozițiile prevăzute de lege privind candidatura intimatului, instanța va admite contestațiile și va respinge candidatura intimatului", se arată în motivarea instanței.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate