Un tren de călători a luat FOC în timp ce mergea spre ORADEA

Un tren de călători a luat FOC în timp ce mergea spre ORADEA

Locomotiva unui tren care se deplasa pe ruta Satu Mare- Oradea a luat foc în Halta Domăneşti. Cei doi mecanici de locomotivă au solicitat de urgenţă intervenţia pompierilor.

Pentru a împiedica răspândirea focului şi la alte vagoane, mecanicii de tren au reuşit să desprindă în timp util locomotiva.

„Locomotiva unui tren de călători a luat foc în această dimineaţă în jurul orei 8:30. A fost desprinsă la timp de restul trenului. Colegii mei au intervenit cu două autospeciale şi un echipaj SMURD, pentru că mecanicii de locomotivă au suferit arsuri la membrele superioare în încercarea de a stinge focul. Ambii au refuzat transportul la spital. În tren au fost aproximativ 30 de călători,care se află în siguranţă”, a declarat Marius Siladi, purtător de cuvânt ISU „Someş” Satu Mare.

Este al doilea caz înregistrat în ultimele 6 luni în care o locomotivă i-a foc în Satu Mare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Recent, locomotiva trenui care mergea pe ruta Satu Mare – Baia Mare a luat foc, scrie antena3.ro.