Trei hoți ROMÂNI care trăiau în LUX au fost prinși în ITALIA. Credeau că au comis „JAFUL PERFECT”

Trei hoți ROMÂNI care trăiau în LUX au fost prinși în ITALIA. Credeau că au comis „JAFUL PERFECT”

Polițiștii din Italia au reușit să aresteze trei infractori, toți originari din România, după ce hoții reușiseră să trăiască luni bune pe seama unui restaurant din centrul orașului Orvieto. Răufăcătorii își perfecționaseră metoda și duceau un trai luxos.

Patronul localului în cauză a observat că în casa de marcat erau mai puțini bani decât ar fi trebuit. Mai exact, deținătorul restaurantului a observat că, de fiecare dată când deschide casa, lipsesc între 50 și 100 de euro. Observând că nu există semne de intrare prin efracție, bărbatul a sunat la poliție, iar agenții au filat zona, descoperind metoda hoților, potrivit Știrilor Pro TV.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Agenții au fost surprinși să observe că era vorba de trei bărbați: un fost chelner al restaurantului și doi complici, în vârstă de 27, respectiv 40 de ani, conform tuttogi.info.

 

Fostul angajat făcuse o copie după cheie și pătrundea în fiecare noapte în incinta localului pentru a fura sume modice, astfel încât să nu dea de bănuit. Totuși, cei trei reușeau să mențină un nivel de trai ridicat, având în proprietatea lor mașini scumpe și cheltuind banii în cluburi.

 

Deși anchetatorii sunt de părere că autorii furturilor strânseseră mii de  euro doar din furtul din restaurant, polițiștii din Italia investighează și posibilitatea ca românii să mai fi fost implicați și în alte furturi.