TRAUME adânci lăsate de Ferma Vedetelor. Spovedania care aduce ADEVĂRUL la lumină

TRAUME adânci lăsate de Ferma Vedetelor. Spovedania care aduce ADEVĂRUL la lumină

Evenimentele petrecute în Ferma Vedetelor a lăsat răni adânci nevindecabile, susține una dintre participante. Iar dacă pe timpul filmărilor încă îl mai considera amic pe partenerul ei de competiție, Rona Hartner a schimbat placa imediat după ce a început să se difuzeze show-ul pe micul ecran.

Rona Hartner a rupt prietenia cu Daniel Iordăchioaie. Artista nu vrea să treacă peste tot ceea ce a îndurat la Porumbacu de Sus.

Aceasta a mărturisit că această experiență a marcat-o extrem de mult și că nu se aștepta ca toți ceilalți concurenți să fie împotriva ei. Cu atât mai mult să fie trădată chiar și de partenerul ei de concurs, Daniel Iordăchioaie.

„Când am ajuns acasă, mi-am dat seama că într-adevăr fusesem manipulată. Mie mi se spunea ceva și în spate se vorbea altceva. Eu credeam că eram o mare familie fericită de artiști, la țară”, ne-a mărturisit Rona, completând că nu a putut să lege prietenii cu niciunul dintre cei 20 de concurenți, însă a recunoscut că pe câțiva chiar i-a avut la suflet, notează Libertatea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eu nu sunt prietenă cu niciunul dintre ei. Ideea este în felul următor. Pentru mine prietenia înseamnă următorul lucru: în timp eu sufăr împreună cu tine, asta înseamnă prietenie sau mă bucur o dată cu tine, îți vreau binele și dacă te văd jos te ajut și te ridic. Eu nu am văzut acele ingrediente pentru care eu să-l numesc vreunul din fermă prietenul meu.

În schimb, ei sunt colegi de breaslă așa că-i voi saluta tot timpul dacă îi văd față în față. Nu am să-i caut în niciun fel, iar cu Daniel eu nu am fost prietenă înainte de a intra în Fermă. El mi-a fost propus de cei de la producție pentru că amândoi cântam și am fi fost doi greierași care susuram pe acolo. Ideea este că acum după ce am văzut astea cu atât mai mult nu îmi mai este amic. Adică nu am nimic împotriva lui și îmi pare foarte rău că au ieșit așa din fermă.

 

„Eu am ieșit cât de cât cu fruntea sus, pe alocuri și eu ciufulită pentru că am și eu caracterul meu și nimeni nu-i perfect, fără exagerare, dar ei au ieșit foarte ciufuliți. Chiar îmi pare rău pentru carierele lor, pentru viața lor și sper să-și dea seama că au greșit. Au găsit un țap ispășitor și au tăbărât fără milă. Până la urmă avem și noi familie, avem și noi copii, avem și noi viața noastră, poate avem și noi demnitatea noastră și pur și simplu suntem oameni și avem și noi nervii noștri și nu trebuie să distrugem pe cineva în halul ăsta.De la Ferma vedetelor am plecat cu foarte mari sechele, m-am simțit foarte rău, dar nu-mi place să fiu victimă”, a completat Hartner.