Tranzacția anului la Timișoara: o fabrică s-a vândut cu 5,5 milioane
- Georgeta Petrovici
- 18 decembrie 2017, 11:32
Tranzacția anului la Timișoara, pe final de 2017. O fabrică a fost vândută cu milioane de euro. Este vorba de o companie cu acționariat italian.
O companie italiană care deţinea în parcul industrial Incontro de lângă Timişoara o fabrică de producţie a plăcilor izolatoare din oţel şi-a vândut afacerea către o companie poloneză. Valoarea tranzacției a fost de 5,5 milioane de euro.
Prezenți în Romțnia de șase ani, italienii de la Marcegaglia au deținut până acum două unități de producție, la Timişoara și la Cluj. Ei au decis să vândă fabrica pe care o deţineau în parcul industrial Incontro de la Timișoara către Impro, o companie poloneză. Impro este prezentă, la rândul ei, prezentă pe piaţa românească, unde produce ţiglă metalică şi panouri metalice pentru acoperişuri. Conform contractului, italienii vor primi încă 10 eurocenţi pentru fiecare metru pătrat de plăci contractate deja şi nelivrate. De asemenea, Marcegaglia s-a angajat să nu mai vândă unor clienţi din România panouri sandwich sau foi ondulate în următorii doi ani. Toţi angajaţii fabricii timişorene vor fi preluaţi de noii patroni. Fabrica vândută avea o capacitate de producţie de un milion de metri pătraţi pe an.