Transnistria va furniza electricitate regiunii ucrainene Odesa
- Andrei Stanca
- 28 decembrie 2014, 09:21
Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a afirmat că Transnistria este pregătită să furnizeze energie electrică regiunii ucrainene Odesa şi că este îngrijorat de situaţia din Ucraina şi Republica Moldova.
"Avem posibilităţi tehnice de a livra electricitate cel puţin în regiunea Odesa. Suntem îngrijoraţi de problemele cu care se confruntă unele oraşe din Ucraina în ce priveşte alimentarea cu energie", a declarat Şevciuk, în cursul unei conferinţe de presă, la care au participat jurnalişti străini, relatează agenţia Ukrinform, citată de Mediafax.
"Suntem interesaţi de stabilizarea mai rapidă a situaţiei economice atât în Ucraina, cât şi în Republica Moldova", a subliniat el.
Şevciuk a menţionat că va livra electricitate regiunii Odesa la tarife convenabile Transnistriei, cu condiţia ca autorităţile de la Kiev să accepte această propunere.
Rusia, de asemenea, a anunţat că intenţionează să furnizeze cărbune şi electricitate Ucrainei, fără să fie plătite în avans.
Moscova speră că acest lucru va garanta stabilitatea alimentării cu energie electrică a Peninsulei Crimeea.
Potrivit premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk, Ucraina, care nu are suficiente gaze naturale ruseşti şi cărbune din estul ţării, abia reuşeşte să-şi acopere nevoile de electricitate, de unde şi întreruperile de curent în mai multe regiuni, inclusiv cele aflate sub controlul Moscovei.