Traian Băsescu REVINE în FORȚĂ! Subiectul SENSIBIL atins de fostul ȘEF al României

Traian Băsescu REVINE în FORȚĂ! Subiectul SENSIBIL atins de fostul ȘEF al României

Traian Băsescu a revenit în spațiul virtual după aproape o lună, fostul președinte având un mesaj sensibil pentru românii din întreaga lume.

Fostul șef al statului a făcut apel, cu ocazia zilei oficiale a Limbii Române, la Unirea României cu Republica Moldova, Băsescu fiind convins că acest lucru urmează să aibă loc în viitor.

„Este Ziua Limbii Române ! Este al cincelea an de când onorăm la unison, români de-o parte și de alta a Prutului, dar și de peste tot în lume, Limba Română. Prin Decretul numărul 304 din 13 martie 2013, am promulgat Legea 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române în România. Coincidența face ca în același an, Curtea Constituțională de la Chișinău să facă dreptate limbii române, declarând-o limbă oficială și în R. Moldova.  La București și Chișinău vorbim aceeași limbă, împărtășim aceeași cultură, aceeaşi credinţă și ne închinăm înaintașilor aceleiași istorii.  Cândva, cu siguranţă, le vom facem pe toate în aceeaşi ţară! Știu că peste Prut, în comunitățile istorice din vecinătatea țării noastre, dar și în Diaspora, păstrarea vie a limbii române presupune eforturi, suferinţe şi chiar riscuri. Acestor români le datorăm respect şi recunoştinţă. De la ei putem învăţa, de exemplu, să preţuim limba română zi de zi, iar astăzi să o cinstim cum se cuvine! La mulţi ani, români !  La multi ani, vorbitori ai limbii române”, este mesajul fostului președinte.

 

Ne puteți urmări și pe Google News