Traian Băsescu: Probabil din toamnă mă voi înscrie în PMP

Traian Băsescu: Probabil din toamnă mă voi înscrie în PMP

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că cel mai probabil, din toamnă se va înscrie în PMP, anunțul fiind făcut șa Colegiul Naţional al partidului de la Alba Iulia.

„După ce am fost la conferinţa regională la Galaţi, la Iaşi, la Piteşti şi aici la Alba, probabil că din toamnă nu voi fi numai partenerul dumneavoastră, ci mă voi înscrie în partidul dumneavoastră. Vă mulţumesc că pe asemenea caniculă v-aţi adunat într-o sală să ne întâlnim”, a afirmat Traian Băsescu.

În plus, fostul președinte a criticat dur PNL în chestiunea Codului Fiscal.

„Partidul Mişcarea Populară ar trebui să fie extrem de activ în a critica poziţia duplicitară a PNL, cu atât mai mult cu cât acest proiect de lege a existat în Parlament şi a fost respins. Nu băgat în sertar, pur şi simplu repins pe PNL şi PSD, iar astăzi doamna Gorghiu e surprinsă că nu vrea PSD. Ce minciună.(…) Oamenii ăştia sunt de un ridicol total. Îmi aduc aminte când îi săreau în cap lui Victor Ponta că nu e bine reducerea de la 24 la 20 la TVA. Şi trebuie de la 24 la 19, să facă dreptate. Până la urmă Ponta a coborât la mintea lor şi le-a dat 19 în Codul Fiscal. Au votat în unanimitate Codul Fiscal, acum liberalii s-au răscucit”, a mai spus Traian Băsescu la Alba Iulia.

Ne puteți urmări și pe Google News