Traian Băsescu: Nu întrevăd riscul ca România să fie atacată de Federaţia Rusă

Traian Băsescu: Nu întrevăd riscul ca România să fie atacată de Federaţia Rusă

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, azi, că nu întrevede riscul ca România să fie atacată de Federaţia Rusă, argumentând că, România fiind membru NATO, capabilităţile care sunt dispuse pe teritoriul său devin "de la lună la lună" mai descurajante pentru cine s-ar gândi să afecteze integritatea teritorială a ţării.

"România e stat membru NATO. Deja capabilităţile care se dispun pe teritoriul României de la lună la lună devin tot mai convingătoare, tot mai descurajante pentru cine s-ar gândi să afecteze integritatea teritorială a României. Ce trebuie România să evite (...) România nu trebuie să mai aibă niciodată frontieră cu Federaţia Rusă", a spus Băsescu, la TVR.