Traian Băsescu nu a minţit. SRI nu l-a informat despre Hexi Pharma

Traian Băsescu nu a minţit. SRI nu l-a informat despre Hexi Pharma

Potrivit unor concluzii ale Comisiei de Control a SRI în chestiunea infecţiilor intraspitaliceşti, Serviciul a transmis, între 2011-2016, preşedinţilor României, prim-miniştrilor, preşedinţilor Parlamentului, miniştrilor Sănătăţii, 115 documente vizând infecţiile intraspitaliceşti, iar „beneficiarilor de la nivel local prefecţilor şi preşedinţilor de consilii judeţene din majoritatea judeţelor ţării - 388 de documente de informare vizând acest subiect”, se arată întrun comunicat de presă.

 

„S-au trimis foarte multe informări”

În schimb, despre Hexi Pharma au fost trimise 4 informări, care au ajuns doar la autorităţile locale din Cluj şi Vâlcea şi la Ministerul Sănătăţii. „Cu sistemul sanitar da, are dreptate SRI, s-au trimis foarte multe informări. În nici un caz însă despre Hexi Pharma și în nici un caz la președinte”, spunea Traian Băsescu în urmă cu câteva zile.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Membrii Comisiei de control a activităţii SRI au avut la dispoziţie un inventar complet al tuturor documentelor de informare furnizate de SRI beneficiarilor din plan central sau local. Acest inventar cuprinde: numărul de înregistrare şi data emiterii fiecărui document, subiectul informării şi destinatarii la care a ajuns fiecare informare în parte”, se arată în comunicatul de presă al Comisiei. În plus, SRI a transmis organelor de aplicare a legii un număr de 22 de documente de informare, care cuprindeau indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale unor infracţiuni. De asemenea, se specifică faptul că SRI a achiziţionat dezinfectanţi de la Hexi Pharma, în perioada 2011-2016, însă în prezent nu mai există nicio relaţie contractuală între serviciu şi compania respectivă, informează Comisia parlamentară de control a activităţii SRI. Într-o intervenţie la postul B1 TV, Sebastian Ghiţă, membru al Comisiei SRI, a precizat că aceasta se va reuni din nou, urmând să solicite, dacă este cazul, noi explicaţii de la Serviciu. Tot ieri, poliţiştii au solicitat informaţii de la Institutul Oncologic Bucureşti, Spitalul de arşi şi Spitalul Victor Babeş, necesare în dosarul Hexi Pharma.