Traian Băsescu: Mă aștept să se ajungă la 60, 80 de dosare în cazul meu
- Andrei Stanca
- 20 mai 2015, 23:07
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat, la postul B1 TV, că se așteaptă ca în cazul său să fie deschide circa 60-80 de dosare.
”Cu privire la afacerea Mihăileanu, vă rog să citiți legea 10, este legea prin care orice chiriaș care locuia într-un imobil nerevendicat avea dreptul să îl cumpere. Nu avea 300 de metri pătrați, este un apartament decent de circa 200 de metri pătrați, e cumpărat pe legea 10, aveam dreptul să îl cumpăr, citiți, vă rog. legea 10. Eu aflu din presă toate deschiderile astea de dosare și pot să vă spun pentru informarea dumneavoastră că mă aștept să se ajungă la 60-80 de dosare. În momentul în mi-am încetat dosarul la Primăria Capitalei aveam 700 de plângeri. Orice chiriaș făcea o plângere penală împotriva primarului. Eu nu știu nimic deocamdată. Probabil că voi fi citat la parchet dacă ele se redeschid. Deocamdată nu știu nimic, mă aștept să se ajungă la câteva sute de dosare penale. Se pune sub semnul întrebării achiziția unui apartament pe care l-am achiziționat cu legea 10. Nu este o vilă, este un bloc. Deci am convingerea că nu am încalcat legea. Mai multe detalii nu vă pot da. De aici până la a face explicații că a fost cumăprată fraudulos, poate judecătorii vor constata că citirea legii”, a declarat Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt” de la postul la B1 TV.
Atunci când a fost întrebat dacă dosarul ”Casa Mihăileanu” a fost închis în 2005 din cauza imunității, fostul șef al statului a negat.
”În niciun caz. Vă mărturisesc că acum fiind provizoriu instalat la Scroviște, nu am actele la îndemână, dar din câte îmi aduc aminte a fost o analiză a situației legale și în nciun caz nu s-a închis pe chestiune de imunitate. Sigur, este mai important să afli cum s-a cumpărat un apartament decât cum au murit oamenii la Revoluție. Domnul Nițu e mai interesat decât crimele de la Revoluție. Sunt convis că și domnul Tudor Barbu are același punct de vedere și domnul Oreste. După ce am avut în chirie acest apartament, conform legii 10, am avut dreptul să îl cumpăr. Dacă se va constata că a fost o vânzare care nu a îndeplinit condițiile legale, justiția va stabili și nu mă voi opune repunerii la situația anterioară. Nu era locuință de serviciu”, a afirmat Traian Băsescu.