Traian Băsescu dezminte afirmațiile Adrianei Săftoiu

Traian Băsescu dezminte afirmațiile Adrianei Săftoiu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut, ieri, pe Facebook, precizări după dezvăluirile făcute de fosta sa purtătoare de cuvânt Adriana Săftoiu, în cartea „Cronică de Cotroceni”, lansată recent.

 Fostul şef al statului s-a referit la afirmaţia Adrianei Săftoiu conform căreia el ar fi intenţionat să îi numească prin decret pe Silviu Predoiu şi Florian Coldea, actualii directori adjuncţi, la şefia SIE, respectiv SRI.

„Directorii SRI şi SIE nu se numesc de către Preşedintele României prin decret, deci nu aveam cum să semnez decrete și să dispun trimiterea lor la Monitorul Oficial pentru numirea domnilor Coldea la SRI și Predoiu la SIE. Numirea celor doi directori se face prin hotărâre a Parlamentului, în şedinţă comună (vezi art. 65 alin. 2 litera h din Constituția României)”, a precizat Băsescu.

„Gest fără precedent”

Ne puteți urmări și pe Google News

Fostul șef al statului spune că Săftoiu a încălcat regulile diplomaţiei europene atunci când a „fabulat” pe seama discuţiilor purtate în timpul vizitei oficiale făcute în Italia.

„Faptul că unui consilier i s-a făcut onoarea de a fi inclus în delegaţia oficială a Preşedintelui, care a participat la discuţiile cu premierul Italiei, nu-i permite să dezvăluie nici conţinutul discuţiilor și, cu atât mai mult, să fabuleze pe marginea acestora.

Discuţiile cu premierul Berlusconi au fost, cel mai probabil, înregistrate de Guvernul Italian. Gestul consilierului este fără precedent în diplomația europeană ”, a mai scris Băsescu.

Cât privește afirmaţiile făcute de Săftoiu în legătură cu posturile „neprotocolare” în care ar fi surprins-o pe Elena Udrea în biroul lui Traian Băsescu, fostul președinte precizează: „Nu există posibilitatea intrării neanunţate, în biroul preşedintelui, acest lucru fiind garantat și prin prezența unui ofițer SPP înarmat, la ușa biroului. Prin procedură, se garantează că preşedintele nu poate fi surprins nici măcar de propriii consilieri în ipostaze neconvenabile (ex: discuţii telefonice cu demnitari români sau străini, luând masa, schimbându- şi cămaşa, uitându- se la televizor pe CNN, fără sacou sau fără cravată, cu pantofii scoşi din picioare, având un musafir aşezat într-o ipostază neprotocolară etc. etc.). Niciodată, niciunui consilier nu i-a fost permisă încălcarea procedurii de acces în biroul Preşedintelui României”.