Editura Evenimentul si Capital

Traian Băsescu l-a decorat pe fostul premier molodvean Vladimir Filat

Vladimir Filat (stânga), decorat de Traian Băsescu
Autor: | | 0 Comentarii | 218 Vizualizari

Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decrete de decorare a unor politicieni şi personalităţi din Republica Moldova, între care Vladimir Filat, preşedintele Partidului Democrat Liberal din ţara vecină şi fost prim-minstru al Republicii Moldova.

"În semn de înaltă apreciere a întregii activităţi pusă în slujba dezvoltării, pe multiple planuri, a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, pentru abnegaţia cu care a promovat valorile democraţiei şi parcursul european al Republicii Moldova, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce domnului Vladimir Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova", se arată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Vladimir Filat este fondatorul Partidului Democrat Liberal din Moldova (PLDM), iar între anii 2009 şi 2013 a deţinut funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a semnat decrete de decorare a Mariei Ciobanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a scriitorul Iulian Filip şi a lui Vasile Grozav, preşedintele postului de radio „Discovery FM” din Republica Moldova.

Decorările au fost făcute la propunerea doamnei consilier prezidențial Anca-Ileana Ilinoiu, șef al Departamentului Politică Externă al Administrației Prezidențiale.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:23 Băsescu, BĂȘCĂLIE CRUNTĂ la adresa noului premier: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose, zău că-ți vine să-l acoperi" 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 19:13 Iohannis este ACUZAT DE O MARE TRĂDARE. Atacul vine de la un PERSONAJ CELEBRU, aflat în spatele gratiilor 18:51 SCENARIUL-BOMBĂ al lui fost ministru din cabinetul Grindeanu. Ce va decide Iohannis? 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 18:05 Udrea ÎL CRITICĂ DUR Dragnea: „Praf și pulbere. A aruncat PSD ÎN HAOS” 17:51 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 17:37 Dragnea: Am fost întrebat dacă AM PISTOLUL la TÂMPLĂ 17:35 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 17:07 Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT! 17:07 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:08 Încolțit de presă în suspiciunea de plagiat la SRI, Mihai Tudose răspunde zâmbind: „Nu vreți să vorbim după desemnare?” 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 12:45 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 10:20 Propunerea lui Mihai Tudose, posibilă DIVERSIUNE a PSD, consideră Dan Andronic 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni 10:03 SURSE - Mihai Tudose a acceptat funcția de premier PSD | LIVE TEXT

Articole salvate