Tragedie în Delta Dunării. Pescar înecat după ce s-a răsturnat cu barca

Tragedie în Delta Dunării. Pescar înecat după ce s-a răsturnat cu barca

Un bărbat, de 51 de ani, a murit înecat după ce barca în care se afla cu un prieten s-a răsturnat în urma unei manevre greșite. Prietenul a fost salvat de pompieri însă pescarul dispărut a fost găsit abia astăzi, înecat.

Incidentul a avut loc, ieri după amiază, când salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină în zona Vărăriei-Baltă, de către o persoană care a auzit strigăte de ajutor dinspre canalul de centură. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu, la fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, un autocamion de intervenție, o ambulanță SMURD, o barcă pneumatică și o ambarcațiune tip RIB, un ofițer și 12 subofițeri.

Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un bărbat, de 41 de ani, în șoc hipotermic, care a fost predat Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea. Omul ieșise cu un prieten, de 51 de ani, pentru a testa un nou motor de barcă, pe ghiolul din apropierea canalului. În urma unor manevre s-au dezechilibrat și au căzut în apă. Căutările pescarului dispărut au continuat, inclusiv cu ajutorul elicopterului, până la lăsarea întunericului. Căutările au fost reluate, astăzi dimineață, iar bărbatul dispărut a fost găsit în apă, decedat, în jurul orei 10:30 de către salvatorii Detașamentului Tulcea. (Foto- ISU Tulcea)

 

Ne puteți urmări și pe Google News