TRAGEDIA DIN SIUTGHIOL. Anchetatorii ridică documente de la SMURD şi controlorii de trafic

TRAGEDIA DIN SIUTGHIOL. Anchetatorii ridică documente de la SMURD şi controlorii de trafic

Anchetatorii ridică documente de la SMURD şi controlorii de trafic. În cadrul anchetei privind accidentul aviatic de pe lacul Siutghiol au fost luate mai multe măsuri, printre care şi cele pentru obţinerea şi interpretarea datelor referitoare la evoluţia în zbor a elicopterului, înainte de momentul prăbuşirii, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit unui comunicat al PÎCCJ, în cauza aflată în instrumentarea procurorilor Secţiei Parchetelor Militare care are ca obiect accidentul aviatic au fost efectuate o serie de activităţi în perioada 16 - 19 decembrie.

Sursa citată precizează că s-au dispus măsuri necesare pentru asigurarea conservării epavei elicopterului prăbuşit şi pentru căutarea şi recuperarea din lacul Siutghiol a tuturor pieselor şi subansamblelor desprinse.

"Au fost luate măsuri pentru obţinerea şi interpretarea datelor referitoare la evoluţia în zbor a elicopterului, înainte de momentul prăbuşirii. S-a dispus ridicarea unor obiecte şi înscrisuri ce pot servi ca mijloace de probă", se mai arată în comunicat.