Trafic PARALIZAT pe Transfăgărăşan din cauza aluviunilor

Trafic PARALIZAT pe Transfăgărăşan din cauza aluviunilor

La ora transmiterii acestei știri, circulația pe DN 7C - Transfăgărăşan a fost complet blocată, mai concret în zona iscu Negru, din cauza aluviunilor care au ajuns pe carosabil în urma unei viituri.

Autoritățile locale anunță că viitura a avut loc la kilometrului 92, pe şosea ajungând stânci, pământ şi copaci. Reprezentații ISU Argeș anunță că niciun autovehicul nu a fost surprins de viitură şi nu se înregistrează victime. Până la curăţarea carosabilului, circulaţia între Barajul Vidraru şi zona Piscu Negru - Cabana Capra va rămâne blocată.

Transfăgărășanul (oficial numerotat DN7C) este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș. Porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara traversează un teren montan la altitudini mari și a fost construită în perioada 1970–1974, pe o lungime de aproximativ 91 km.

Până la construirea barajului și lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 km, a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala cabană Cumpăna)

Ne puteți urmări și pe Google News